Un copil, un război şi o Doamnă Albă

Recenzie de carte

„Talismanul” - Diana Gabaldon


Titlu: Talismanul (Outlander #2)
Autor: Diana Gabaldon
Apariție: 30 mai 2016 (1 iulie 1992, în original)
Nr. pagini: 888
Tip copertă: broșată
Editura: Nemira, colecția Nautilus Fantasy
Traducere: Maria Drăguț 








Descriere:


A doua parte din seria OUTLANDER


Povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER

Claire Randall și-a ținut secret trecutul aproape 20 de ani. Dar acum se întoarce acolo unde a început totul, pe plaiurile misterioase ale Scoției, împreună cu fiica ei. Acolo Clăire plănuiește să-i dezvăluie totul: secretul cercului de piatră, secretul unei iubiri care traversează secole și adevărul despre Jamie Fraser – un războinic scoțian a cărui dragoste și curaj a făcut-o pe Claire să se întoarcă în timp și să rămână în epoca tulbure în care trăia el.

Călătoria ei fascinantă continuă la Curtea Franceză plină de intrigi și în Scoția, prin război și moarte, într-o încercare disperată de a-l salva pe bărbatul pe care îl iubește și pe copilul lor.


Părerea mea:

Am să spun asta de la bun început: mi-a plăcut mult mai puțin decât primul volum. Și știți cât de mult am vorbit despre primul volum. Dacă nu știți, vă invit să citiți aici. Despre volumul 2 nu sunt sigur că am atâtea cuvinte de împărtășit cu voi, dar am să încerc să zugrăvesc în câteva cuvinte experiența mea cu Talismanul.
Spre deosebire de primul volum, acțiunea celui de-al doilea este alternată între planul prezentului și cel al trecutului. Ne aflăm din nou în Scoția, 20 de ani mai târziu, cu o Claire ceva mai bătrână și o Brianna de 20 de ani, care nu are nici o idee despre rădăcinile ei și povestea mamei ei. Încet încet, Claire și-a pregătit terenul, ajungând la momentul - considerat de ea oportun - în care să îi dezvăluie fiicei ei tot adevărul. Astfel, împletind prezentul și trecutul, Diana scrie un nou volum plin de intrigi, răsturnări de situație și personaje care mai de care mai dubioase și interesante. 


„Însă chiar de la bun început, în fiecare copil se află un firicel de oțel. Acel firicel care spune „Eu sunt” și formează miezul personalității lui. În cel de-al doilea an, oasele se întăresc și copilul stă drept în picioare, cu capul mare și solid, o cască de protecție pentru moliciunea dinăuntru. Și „Eu sunt” crește de asemenea. Privindu-i, aproape îl poți vedea, ferm precum inima lemnului, strălucind prin pielea translucidă.”

În planul prezentului, mi-a plăcut enorm personajul Brianna. Comparând-o în mintea mea cu Merida din Brave, Brianna prinde contururile unui personaj îndrăzneț, cu siguranță de sine și un caracter aprins. Sunt tare curios de cum va evolua pe parcursul următoarelor romane, abia aștept să văd ce ne-a pregătit Diana.
Claire, de cealaltă parte, mi s-a părut puțin pierdută în spațiu și egocentristă, dacă pot spune așa. Și sunt curios tare să o văd cum evoluează în planul prezentului. Până acum, Claire din 1700 e mai de treabă decât Claire din 1900. Bine, nu s-a pus foarte mult accentul pe acțiunea din prezent, poate și de asta. 

Prima parte a acțiunii mi-a cam dat bătăi de cap. Personajele călătoresc la finalul primului volum în Franța, iar prima jumătate a romanului se desfășoară la curtea regală franceză. Unde, dați-mi voie să vă spun, am întâlnit câteva personaje extrem extrem de enervante, pe care pur și simplu nu le-am putut suporta. Dar pe parcurs m-am obișnuit cu personajele și am fost prins în acțiune, așa cum Diana Gabaldon m-a obișnuit încă din primul volum, cu o scriitură bine structurată și personaje, deși unele enervante, create și conturate extrem de bine. Ce îmi place la ea este modul în care fiecare personaj în parte se individualizează prin ceva anume și are ceva original, nu sunt toate trase la indigo, ci chiar îți dau impresia că sunt oameni reali, atât de bine sunt surprinse sentimentele și gândurile lor.


„Căci îți dăruiesc sufletul meu, până când viața noastră se va sfârși.”

Ce-i drept, nu mi-a plăcut la fel de mult ca primul volum, dar cu siguranță am iubit și acest volum. Și sunt tare tare curios de ce a pregătit Diana pentru cititori în volumele următoare.


Notă:

Din aceeași serie:

Comentarii

S-ar putea să îți placă și:

Lansare „Jurnal”, volum 2 - Ion Rațiu