Ultima vară

Viața-i prea scurtă ca să stai degeaba!


Vara lui 2019 este, cumva, ultima vară liberă. Ultima vară în care mă bucur de copilărie și, în același timp, de începutul vieții de adult, să-i spun așa. Vara de anul viitor va fi ocupată cu învățat, examene - le Bac și le admitere -, schimbări de peisaj (sau de oraș), chestii. Vara aceasta, mă bucur de tot ce pot și profit de ea la maxim.


E vara în care las deoparte tot ce a fost și, într-o anumită măsură, și ce va fi și trăiesc prezentul. Am plănuit chestii și, în același timp, am săptămâni întregi în care n-am idee ce fac și am să mă bucur de imprevizibil. Tabere, călătorii, ieșiri și întâlniri cu gașca, sport, citit, multă muzică. Câteva cuvinte prin care descriu cum văd eu vara ce îmi stă înainte. 

Când scriu rândurile astea, prima săptămână de vacanță deja a trecut și m-am bucurat de ea din plin în diverse moduri, de la stat în pat o zi întreagă la grătar și badminton la cumpărături de cărți și haine. 

E vara în care am de luat cel puțin o decizie, o decizie care mă sperie. O decizie care mă va influența pe termen lung și cu care va trebui să trăiesc. O decizie care va însemna sfârșitul unui capitol și începerea unei noi etape, la fel ca această vară, pe de altă parte. 

O vară în care mă bucur de tot ce-i în jurul meu. Natura, cu munții și pădurile și poate marea și vântul și soarele și copacii și pisicile. Oamenii, prietenii de-o viață, prietenii noi, familia, străinii și micile momente surprinse când aceștia nu realizează că cineva se uită la ei. Călătoriile, cu locurile noi, noi experiențe, clădiri vechi, amintiri noi, culturi diferite de cea în care am crescut și mâncare bună. Mintea mea, ceea ce îmi este oferit și ce fac cu ceea ce am, limbi noi de învățat, pasiuni de exersat sau descoperit. 

Sau poate e vara în care mă schimb. Ies din zona mea de confort, pășesc în necunoscut și descopăr lucruri de care nici nu aveam habar înainte. Vara în care mă provoc să fac lucruri cu care de obicei nu sunt confortabil. Vara în care mă trezesc mai devreme decât restul lumii și mă bucur de liniște și de răsăritul de soare. Vara în care observ sute de apusuri și nu mă mai satur vreodată. Vara în care fac dușuri cu apă rece și transpir până nu mai pot. Vara în care papilele mele gustative se bucură de gusturi diverse, noi și vechi. Vara în care mă uit la stele și scriu poezii. Vara în care totul e muzică și viața e un dans fără sfârșit.

Și, de ce nu, e vara vieții mele. Pentru mine, fiecare vară trebuie să fie cu ceva mai faină decât cea dinainte. Și vara lui 2018 a fost una extrem de frumoasă, cu amintiri și experiențe pe care nu le voi uita degrabă și la care mă gândesc des și cărora le duc dorul. Și nu neapărat că vreau să le compar între ele. Ci vreau ca fiecare dintre ele să fie specială, cu amintiri de neuitat și momente deosebite, chiat dacă total diferite unele de altele. Până acum, vara lui 2019, la fel ca tot anul, de fapt, se anunță o vară cu un potențial extrem de mare și... e vara în care trăiesc la maxim.

Comentarii

  1. Nu fi atât de pesimist, și în timpul facultății te bucuri de vară, ține doar de cât de bine îți organizezi timpul și cum îți stabilești prioritățile :)
    Vacanță plăcută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gândul ce l-am avut a fost că la anul am bac și admitere și o să îmi mănânce timp, deși mă gândesc și că totuși vacanțele din anii de facultate nu vor fi chiar la fel.
      Mersii mult, la fel și ție!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îți placă și:

Lansare „Jurnal”, volum 2 - Ion Rațiu