O floare, supraviețuire și stele

Recenzie de carte

„Cioburi de stele” - A. Kaufman/M. Spooner

Titlu: Cioburi de stele (Constelații #1)

Autori: Amie Kaufman & Meagan Spooner

Apariție: 2014 (în original, 2013)

Nr. pagini: 479

Tip copertă: broșată cu supracopertă

Editura:  Trei, colecția Young Fiction

Traducere: Luminița Gavrilă

Descriere:

Icarus e o uriașă navă spațială care călătorește prin hiperspațiu cu viteză superluminică. Icarus explodează, iar Lilac LaRoux (fiica celui mai bogat om din univers) și Tarver Merendsen (care, la doar 18 ani, este deja erou de război) sunt singurii supraviețuitori. O navetă de salvare îi duce pe o planetă pustie, unde găsesc o formă ciudată de viață ("ființele șoptitoare"), supusă unui experiment secret condamnabil, inițiat de tatăl lui Lilac. Totul se schimbă după ce Lilac și Tarver dezleagă misterul "ființelor șoptitoare" și află că ar putea fi salvați. Dar nu vor mai fi niciodată aceiași tineri care au pășit cândva pe planeta pustie.

Părerea mea:

Ce îmi place când încep anul/luna cu o lectură bună și captivantă! După ce nu am mai citit nimic de dinainte de Crăciun, odată din dorința de a nu mai începe cărți în 2017 și a le termina în 2018 și, în același timp, pentru că aveam câteva cărți începute, dar care nu m-au prins chiar așa cum aș fi vrut, Cioburi de stele a picat fix la țanc. Deși o am de la Secret Santa - Blogger Edition din 2016, de la Simina, nu m-a atras chiar atât de mult încât să o încep, iar acum pot spune că am ajuns la ea cumva dintr-o greșeală. Aveam la mine o altă carte de citit, nefiind acasă, dar am aflat despre cartea în cauză că ste fi volumul 10 dintr-o serie. Și cum o verișoară citea romanul despre care vorbim, împrumutat de la mine, m-am apucat și eu de ea. Și am dat-o gata în scurt timp.

Cred că o să mă gândesc mai bine data viitoare când o să vreau să încep o carte scrisă de doi autori. Nu știu sigur cum a fost scrisă cartea asta, cine a scris ce, dar am o vagă bănuială că părțile din perspectiva lui Tarver au fost scrise de una din ele, iar cele din perspectiva lui Lilac de cea de-a doua autoare. Aceasta din urmă mai are de lucrat. Părțile lui Tarver mi s-au părut mult mai bine gândite, mai frumos formulate, stilul mult mai legat și coerent. Pe partea lui Lilac, însă, parcă lipsește ceva, mi se pare un pic sec. Bine, poate fi și vina traducerii, cât de puțin, dar tot. Totuși, am apreciat, per ansamblu, faptul că nu mi-a dat voie să mă plictisesc și m-a ținut în priză până târziu noaptea ca să o termin.

„- Duc o viață plină de privilegii. Știu lucrul ăsta și îl accept. Dar nimic nu este gratuit. Privilegiile vin cu un preț. Accept și asta. Tata se așteaptă ca modul în care îmi petrec timpul, prietenii pe care îi frecventez, relațiile pe care mi le fac să-i servească interesele. Spune mereu că e nevoie de sacrificii și de eforturi ca să ne menținem bunul renume câștigat cu greu și că, dacă îl protejez, îmi va deschide toate ușile din lume. Dar uneori... uneori mai greșesc și eu.”

Și aici vreau să fac trecerea spre personaje, pentru că sunt sigur că se leagă mult. Deoarece Lilac este unul dintre cele mai enervante personaje peste care am dat vreodată. Creierul ei nu poate să ia o decizie decât cu greu și de obicei face alegerea proastă. Nu că cealaltă opțiune ar fi fost mai bună, deoarece mi se pare că gândește atât de în părți. Își dă prea multe aere și, Doamne, dacă așa gândesc toate fetele din Univers, prefer să mor singur. Totuși, la început, mi-a plăcut de ea, când a apărut prima oară și, pe parcursul lecturii, eram sigur că până la final se va schimba mult. Și chiar s-a schimbat și, acum, după ce am terminat cartea, îmi place de ea, o simpatitez, dar nu pot uita cât de mult m-a supărat la început. Pe părțile povestite din prisma lui Tarver, îmi place de ea, chiar mult.

„- Sper ca într-o bună zi să fii nevoit să crezi în ceva, fără șă ai nici cea mai mică dovadă. Și sper că cineva la care ții să-ți râdă în nas atunci când ai să-i spui.”

Și acum vine rândul lui Tarver, chestia mea preferată cu privire la cartea asta. M-am identificat foarte mult cu personajul și mi-a plăcut mult modul în care el a știut să gândească și să acționeze în diferite situații. Faptul că este militar, că a trecut printr-un război, fiind totodată erou, și că provine dintr-un mediu social mai de jos, dar a reușit să ajungă sus, îl ridică mult în ochii mei. Apoi, e înzestrat cu o inteligență deosebită și o inimă mare, știind în același timp să își ascundă bine emoțiile. Dacă aș fi schimbat ceva cu privire la el, aș fi introdus mai multe secvențe din trecutul lui, pentru că sunt sigur că ar fi fost multe de spus. De adăugat: deși nu apare ca și personaj în carne și oase, mi-a plăcut mult imaginea de frate mai mare a lui Alec conturată prin amintirile lui Tarver, ca omagiu adus celor căzuți la datorie.

„- Acela este Alec. Uite-l aici. Eu stau pe umerii lui.

- Și el este militar? întreabă ea uitându-se mai bine la figura din fotografie.

- A fost, zic eu încet. A murit la datorie.

Ea se uită la mine cu ochi mari.

- Îmi pare rău.

Acum îmi dau seama că asta am așteptat de la ea încă din seara când am întâlnit-o la recepția din salon și că de atunci asta mi-am dorit de la ea în fiecare zi.

Acum numai vede în mine un om care a crescut pe o planetă de rang inferior. Nu mai vede un soldat, un erou de război, un bădăran needucat care nu înțelege prin ce trece ea și cât de greu îi este, un imbecil care habar n-are de nimic.

Mă vede pe mine. Exact așa cum sunt.”

 Și mai târziu, ajung la episodul ăsta:

„Ești o nălucire. 

- Nu. Tu delizeri. Iar delirul tău îmi permite să trăiesc și după moarte câtva timp. Trebuie să spun că mă așteptam la mai rău. Dar pot să mă obișnuiesc. 

E o răutate din partea ta. 

- Recunoaște că îți era dor. 

Da. În fiecare zi. 

- Îmi pare rău că am plecat, frățioare. N-am vrut.”

Deși, în general, nu pot spune că este o carte emoționantă sau care să mă marcheze, a avut totuși câteva scene care m-au răvășit oleacă, mai ales spre final, unde acțiunea e concentrată, îmi place de Lilac în sfârșit și sunt introduse o mulțime de chestii noi care mă fac să vreau să citesc volumul 2 cât de repede. Ceea ce nu se va întâmpla foarte curând, pentru că nu mai cumpăr cărți momentan, dar voi da sigur de alte lecturi bune și mai bune, chiar.

„Nu știu cine sau ce ne urmărește, dar îmi dau seama că floarea este un dar de la ființele misterioase. Nu știu ce intentți au ele, dar știu ce înseamnă acest dar pentru mine. Nu sunt singură. Poate că n-am fost niciodată. Nici măcar când am intrat în măruntaiele navei. Acele ființe șoptitoare îmi citesc gândurile. Citesc în sufletul meu."

Deși simt că este puțin cam scurtă recenzia, vreau să mă opresc aici. Vă recomand cu drag cartea, dacă aveți nevoie de o lectură mai ușoară și captivantă. Cât mai multe lecturi minunate în acest an!

Notă:

Din aceeași serie au mai apărut: