The ocean, fire & white hair || Ocean, foc și păr alb

Book review + readathon

„Children of Blood and Bone” - Tomi Adeyemi

Title: Children of Blood and Bone (Legacy of Orïsha #1)

Author: Tomi Adeyemi 

Release date: march 6th, 2018

Pages: 531

Cover: paperback

Publisher: Macmillan Children's Books UK

(recenzia în limba română se găsește mai jos)

Synopsis:

They killed my mother.

They took our magic.

They tried to bury us.

Now we rise.

Zélie Adebola remembers when the soil of Orïsha hummed with magic. Burners ignited flames, Tiders beckoned waves, and Zélie’s Reaper mother summoned forth souls.

But everything changed the night magic disappeared. Under the orders of a ruthless king, maji were killed, leaving Zélie without a mother and her people without hope.

Now Zélie has one chance to bring back magic and strike against the monarchy. With the help of a rogue princess, Zélie must outwit and outrun the crown prince, who is hell-bent on eradicating magic for good.

Danger lurks in Orïsha, where snow leoponaires prowl and vengeful spirits wait in the waters. Yet the greatest danger may be Zélie herself as she struggles to control her powers and her growing feelings for an enemy. 

My opinion:

I bought this book in English (although it has been translated into Romanian too) just because the paperback edition is so pretty and I didn't actually like the Romanian edition. And I also wanted to read it in its original language. I started reading this book along with Lexi (@landwithbooks) in a readathon and it went kinda slow in the beginning, to be honest. But 50 or 60 pages in, the actual drama starts and from that point, it's an awesome read that I could not let out of my hands. There are parts were things are slow-paced, but that was more than OK, thus it eliminated the feeling that the book is rushed. The pace of the book was just what it needed. Lots of action, but also brief little moments between the characters that made us love them more, crazy battle scenes and also small joyous scenes that warmed my heart.

Orïsha is this amazing African-inspired world, with remains of magic in it and, of course, many types of people (it's a YA, what else did you expect?): maji/divîners, kosidans and nobles. That's actually quite complicated to explain if you haven't read the book, but there are basically the black people who have (or had) magic and are suppressed by the royal house, normal people who live in 'peace' but still hate the nobles and then there are the nobles. Now, don't get me wrong, I understand why Tomi chose this distinction and I loved the way she dealt with racism and discrimination of any kind, basically. She used magic and African mythology in a fantasy world to illustrate the current political situation in the world and she managed to do it flawlessly.

“Reality told us we would fail. But again and again, we fought. We perserved . We rose.”

Moving on, Orïsha is an awesome place, with an awesome culture and a beautiful language, with great landscapes and interesting cities. And there are also beautiful people. Or at least memories of them. After the Raid, when King Saran killed all majis, thousand of families have been divided and shattered, left powerless, grieving and poor, with dear people taken away from them. Zelie is one of those people. Her mom has been killed in the Raid and she witnessed that and it left her broken and hopeless. But then something happens and Zelie is given a chance to bring magic back. And as her journey begins, the journey of self-discover also begins. Not only for her, but also for Inan, Amari and Tzain. And although there are some cliches that I personally couldn't stand (e.g.: the enemies to lovers story - and this could've been awesome, it started so well, but then it just became kind of forced and things just begun to happen out of nowhere), I liked how the characters evolved and grew up along the journey. I loved the way they learned to look at life through different eyes and different perspectives.

“Good hearts don't leave scars like that.”

This is, no doubt, one of the best YA books out there. A book written out of real experiences and you can see how much passion and work Tomi has put into this. And it's also a really good fantasy book. Won't lie, I've read better fantasy books, but this is better than the average, anyways, so if you get the chance, read this book, you won't regret it.

 

Descriere:

Zelie Adebola își mai amintește de vremea când pământul Orishei vibra de magie. Arzătorii aprindeau flăcări. Mareicii chemau valurile, iar mama Secerător a lui Zelie chema sufletele morților.

Dar totul s-a schimbat odată ce magia a dispărut. La ordinele unui rege nemilos, majii au fost vânați și uciși, lăsând-o pe Zelie fară mama și pe poporul ei fară speranță.

Acum Zelie are o șansă să aducă înapoi magia și să riposteze la prigoana regelui. Cu ajutorul unei prințese fugare, Zelie trebuie să dejoace și să scape de urmărirea printului moștenitor, care este pornit să stârpească magia pentru totdeauna.

Primejdia amenință la tot pasul în Orisha, unde leopanarii de zăpadă dau târcoale după pradă și spirite răzbunătoare pândesc ascunse în ape. Totuși, cea mai mare primejdie poate fi Zelie însăși, care se luptă să-și controleze puterile nou-dobândite - și sentimentele din ce în ce mai adânci pentru un dușman.

Părerea mea:

Am cumpărat cartea asta în engleză (deși a fost tradusă și la noi) pentru că ediția broșată din engleză e prea faină și nici nu prea îmi place ediția în limba română. Și am vrut și să citesc cartea în limba în care a fost scrisă. Am început să citesc cartea împreună cu Lexi (@landwithbooks) pentru un readathon ce l-am organizat și a mers un pic cam greu lectura la început, dacă e să fiu sincer. Dar după vreo 50-60 de pagini, începe adevărata dramă și din acel punct, a fost o lectură superbă pe care nu am putut să o las din mână. Sunt și părți în care acțiunea e mai lentă, dar a fost mai mult decât ok chestia asta, pentru că nu mi-a dat sentimentul de acțiune grăbită. Ritmul acțiunii a fost exact ce aveam nevoie. Multă acțiune, dar și scurte momente între personaje care n-au făcut altceva decât să ne ajute să le iubim mai mult, scene de bătălie genial scrise, dar și scene pline de bucurie care mi-au încălzit inima.

Orïsha este o lume magnifică inspirată din cultura africană, cu rămășițe de magie prin ea și, bineînțeles, mai multe tipuri de oameni (e o carte YA, la ce mă puteam aștepta?): maji/divîneri, kosidani și nobilii. E destul de greu de explicat dacă nu ați citit cartea, nu prea are sens, dar lucrurile stau cam așa: sunt oamenii negri care au (sau au avut) puteri magice și sunt asupriți de casa roială, oamenii de rând care trăiesc într-o pace relativă și îi urăsc pe nobili și apoi sunt nobilii. Acum nu mă înțelegeți greșit, am înțeles de ce Tomi a ales să facă diferențierea asta și mi-a plăcut modul în care a abordat subiecte precum rasismul și discriminarea de orice fel, în fond. S-a folosit de magie și de mitologia africană într-o lume fantastică ca să ilustreze situația politică actuală și a reușit să facă asta impecabil.

„Realitatea ne-a spus că vom pierde. Dar din nou și din nou, am luptat. Am perseverat. Ne-am ridicat.” 

Mergând mai departe, Orïsha e un loc deosebit, cu o cultură bogată și o limbă frumoasă, cu peisaje superbe și orașe interesante. Și mai sunt și oamenii frumoși. Sau măcar amintiri ale lor. După Raid, când regele Saran a măcelărit toți majii, mii de familii au fost distruse, spulberate, lăsate fără putere, în durere și sărăcie, fără să îi aibă pe cei dragi alături. Zelie e una dintre aceste persoane. Mama ei a fost omorâtă în timpul Raidului chiar sub ochii ei, eveniment care a dărâmat-o și a lăsat-o fără speranță. Dar apoi se întâmplă ceva și Zelie primește șansa de a aduce magia înapoi. Și odată cu începerea aventurii ei, începe și călătoria ei de auto-descoperire. Nu doar pentru ea, de fapt, ci și pentru Inan, Amari și Tzain. Și chiar dacă sunt câteva clișee pe care eu unul nu le suport (de exemplu: dușmani care ajung iubiți - și ar fi putut să evolueze super în romanul ăsta acest clișeu, a început bine, dar a ajuns într-un punct în care totul era forțat și se întâmplau o tonă de lucruri așa de nicăieri și fără sens), mi-a plăcut cum au evoluat și crescut personajele pe parcursul acestei călătorii. Mi-a plăcut modul în care au învățat să privească viața prin alți ochi și prin perspective diferite.

„Inimile bune nu lasă cicatrici de genul ăla.”

Cartea asta este, fără îndoială, una dintre cele mai bune cărți de literatură pentru tineri și adolescenți. E o carte scrisă din experiența personală și se vede câtă pasiune și muncă a investit Tomi în scrierea ei. Și e și o carte fantastică bună. N-am să mint, am citit cărți din genul acesta mult mai bune, dar se ridică peste multe cărți de acest gen, oricum. Deci, dacă aveți șansa, citiți romanul, n-o să vă pară rău.

Fiindcă vă spuneam la început că am citit cartea în cadrul unui readathon împreună cu Lexi pe instagram, puteți găsi în repere pe Instagram câte ceva din procesul nostru de citire a cărții. De asemenea, puteți citi și recenzia scrisă de Lexi aici!

Notă:

Din aceeași serie: