Apusuri, balene și înmormântări

Recenzie de carte

„Aeria” - M. D. Headley


Titlu: Aeria (Magonia #2)
Apariție: august 2017 (4 octombrie 2016, în original)
Nr. pagini: 304
Tip copertă: broșată
Editura: Corint, colecția LedaEdge 
Traducere: Roxana Olteanu






Descriere:


Aza Ray s-a întors pe Pamânt. Prietenul ei, Jason, este în culmea fericirii.



Familia îi este vindecată. Ea duce o viață normală sau pe cât de normală poate fi, dacă ți-ai petrecut ultimul an murind, trezindu-te pe o navă și descoperind că propriul tău cântec poate schimba lumea.


Și într-adevar… nu este o viață normală. O parte din Aza tânjește după lumea din nori, oricât de mult i-ar iubi pe cei de pe Pământ. Când paranoia lui Jason legată de siguranța Azei îl determină să facă o greșeală teribilă, Aza devine ea însăși o fugară în Magonia, nevoită să se confrunte cu mama ei, Zal Quel, o ființă radicală, însetată de sânge, proaspăt evadată, și cu Dai, partenerul ei de cântat. Aza trebuie să călătorească pâna la capatul lumii în căutarea unei arme legendare, Stolul, într-o aventură care o va schimba pentru totdeauna.

În această continuare extraordinară a fascinantului roman Magonia, o fată trebuie să facă o alegere imposibilă între două familii, două cămine… și două versiuni ale propriei personalități.


Părerea mea:


Am amânat mai bine de un an citirea acestei cărți, de când a apărut la noi traducerea și nu știu exact de ce. Probabil pentru că primul volum s-a terminat într-un mod nu neapărat brusc, adică ar fi putut ca toată povestea să se încheie după Magonia. Acum, că am citit și Aeria, nu îmi pare rău deloc că a fost scrisă, dar chiar nu am avut așteptări de la ea și nici nu am avut idei despre cum va decurge acțiunea.


O să încep prin a spune că volumul al doilea mi-a plăcut mult mai mult decât primul și dacă nu aveați de gând să îl citiți, ei bine, cam trebuie, e mult prea fain. E și puțin diferit de primul volum, personajele sunt mai mature, deja știm cam totul (aparent) despre Magonia și nu mai este acea introducere într-un univers nou, iar acțiunea avansează ceva mai rapid.

„Părinții mei. Întotdeauna au crezut în miracole și nu prea știu de ce. Eu chiar am văzut imposibilul. Ei nu l-au văzut. Sau dacă l-au văzut, nu și-au dat seama.”

Primele câteva capitole m-au enervat, am s-o spun pe șleau. Modul în care Aza și Jason se comportă este atât de stupid și de enervant și nu îi pot înțelege. Partea asta a romanului mi-a reamintit de ce nu citesc romane de dragoste, în special din cele pentru adolescenți. Au ajuns la punctul din relație în care își „spun totul”, au încredere „deplină” unul în celălalt și totuși nu se pot ierta pentru cea mai mică greșeală. Fii serios! Nu spun că nu e realistic, o fi, n-am de unde să știu eu, dar tot stupid rămâne și nu îmi poate nimeni schimba părerea.

Apoi au trecut de punctul ăsta - sau cel puțin l-au lăsat deoparte - și a început adevărata acțiune a volumului al doilea și wow! M-am simțit puțin depășit în anumite momente, ce-i drept, prin multitudinea de ființe supranaturale introduse și prin personaje care sunt sigur că au apărut și în primul volum, dar a trecut prea mult timp și n-aveam idee de unde să le iau. În ciuda acestui fapt, autoarea a reușit să mă uimească prin boom-ul de informații și chiar m-am întrebat cum de a reușit să născocească atâtea chestii. Și mă refer și la evenimente din carte, nu doar personaje. Au fost scene atât de bine concepute și scrise care mi-au plăcut enorm. Și da, poate Headley nu este cine ce scriitoare și se vede că mai are de lucrat la anumite părți în scriitura ei, dar cred că încet-încet va ajunge undeva sus și va face o treabă extrem de bună.


În mare, e o carte care chiar merită citită și care cu siguranță vă va lăsa o impresie drăguță. Nici nu e lungă, e ușor de citit și, dacă Magonia nu vi s-a părut cine știe ce, aceasta sigur o să vă dea pe spate!


Notă:


Din aceeași serie:

Mulțumesc editurii Corint pentru exemplarul oferit! Puteți cumpăra cele două volume de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să lăsați un like pe pagina de facebook și un follow pe pagina de instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Comentarii

  1. Mie mi-a plăcut puțin mai mult primul volum, dar am adorat toate fragmentele fantastice din Aeria. În rest, de acord cu tine, fragmentele „pământene” nu mi-au plăcut mai deloc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumeeeesc! M-am gândit că oi fi singurul cu părerea asta!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îți placă și:

Provocare de lectură || ianuarie-iulie 2018

Planuri pentru 2018