Februarie 2018 în cuvinte

Wrap Up #4


S-a dus și luna asta, parcă așa repede, deși nu sunt chiar trist că s-a terminat, sunt gata pentru primăvară și abia aștept să vină. A fost o lună bună, în mare, și sunt sigur că toate câte s-au întâmplat, bune, rele, au avut un scop și am avut câte ceva de învățat din fiecare. Din punct de vedere al cărților, a fost o lună suuper bogată. 


Mai întâi, dacă nu ați citit TBR-ul pentru luna asta, aruncați un ochi pe aici. Ok, ați revenit. Ați văzut ce mi-am propus și vreau să vă mărturisesc că am reușit, în mare, să mă țin de listă.

Deși spuneam că prima dată voi termina Enigma Otiliei, nu s-a întâmplat, întrucât am fost plecat în primele zile ale lunii și nu puteam să iau tocmai cartea asta cu mine. Am citit totuși câteva pagini din ea. Pași mici, dar siguri. De asemenea, nici Adolf H. Două vieți nu am citit-o (toată), mai exact doar 15 pagini din ea, am început-o zilele astea. Și sunt puuțin sceptic dacă o voi continua sau nu. Pentru moment, oricum, o voi lăsa deoparte.

Prima lectură a lunii a fost Focurile din Tegel, volumul 1 al seriei Berlin, scrisă de doi autori italieni. Mi-a plăcut atât de mult universul cărții și abia aștept să citesc și volumele următoare! Ce bine că al doilea volum e deja în drum spre mine în timp ce voi citiți asta! Am scris și o recenzie cărții, pe care vă invit să o citiți

Așa cum ați citit și în TBR, luna asta am vrut să recitesc o carte, prima dintr-o trilogie, de fapt. Daruri de Ursula le Guin mi-a trezit atât de multe amintiri și mi-a plăcut chiar mai mult decât prima oară când am citit-o, sunt sigur că la fel va fi și cu celelalte două volume din serie. Recenzia nu este publicată încă, dar dacă veți urmări activitatea de pe blog/pagina de facebook, veți vedea când va apărea. (O găsiți acum aici!)

Următoarea carte de pe listă este Dacă te-aș găsi de Gayle Forman, continuarea la Dacă vei rămâne. Nu mi-a plăcut la fel de mult ca și primul volum și m-a lăsat puțin rece, de aceea nu cred că va primi o recenzie. Totuși, voi vorbi aici despre ea puțin. Mi-a plăcut faptul că a fost scrisă din perspectiva lui și că a avut treabă cu muzica. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost stilul autoarei, care mi s-a părut cumva sec și lipsit de emoție. La fel și cu personajele, în special Mia. Trecerea anilor și accidentul au schimbat-o mult, nu neapărat înspre bine, dându-i o notă de platitudine. Nu e aceeași Mia de care m-am îndrăgostit în primul volum.

A patra carte pe luna februarie a fost You'll get through this, despre care v-am zis mai multe în articolul de la începutul lunii. Max Lucado m-a cucerit într-un mod plăcut, iar cartea asta a fost fix ce aveam nevoie în perioada asta. Mai multe puteți afla în recenzia pe care o voi posta curând.

Din nou, o lectură neplanificată, Trădarea câștigătorului de Marie Rutkoksi a fost o lectură complicată, să-i zicem. A fost o continuare interesantă și o introducere perfectă pentru volumul final al seriei. Detalii găsiți în recenzie.

Ultima lectură din luna asta a fost Un bărbat pe nume Ove, impropriu spus, căci am citit doar jumătate din ea. Nu m-a impresionat, nu mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut. Dintr-un motiv necunoscut, m-am pus și i-am scris o recenzie chiar după ce am terminat cartea. Și am vorbit puțin și despre film, care, uimitor, mi-a plăcut mai mult. Fiți pe fază, dintre toate recenziile promise, aceasta va fi prima! (Este acum pe blog, o găsiți aici.)
Cum deja v-am mai spus, articolele de tipul ăsta (și nu numai), vor include și alte lucruri, pe lângă cărți.

Unul dintre aceste lucruri este o călătorie, cea făcută la Sibiu, ca să fiu mai exact. A fost cred că cea mai bună parte a lunii și îmi pare super bine că am avut momentul ăsta de respiro. Dar probabil că deja știți despre ce e vorba, din articolul pe care l-am făcut. Dacă nu, dați click aici.

Un alt lucru este un canal de YouTube descoperit chiar în timpul călătoriei mai-sus menționate și, uimitor, are chiar legătură cu călătoritul. Și cu prietenia. Și cu limbile străine. Dar asta e altă poveste. DamonAndJo sunt doi prieteni foarte buni care călătoresc prin toată lumea (ca fapt divers, acum sunt undeva în Kenya) și, mai mult decât asta, vorbesc engleza, franceza (de care sunt foarte interesat să o învăț mai bine recent și clipurile lor mă ajută) și portugheza. Astea trei le știu bine, deși mai vorbesc și italiană, și germană. Ca să vă faceți o idee, uitați-vă la clipul de mai jos:

Alte chestii importante de luna asta? Oh, da, am postat primul articol în engleză aici pe blog, deși e doar un anunț, iar al doilea e pe drum. Și, datorită unora dintre voi și altor oameni, am ajuns la 600 de urmăritori pe Instagram. Mulțumesc!

Și, la final, vreau să vă recomand două filme văzute luna asta, Child 44 și Almost Friends. Primul are loc în perioada erei Staliniste și singurul regret după ce am văzut filmul ăsta este că nu am uitat că e făcut după carte, pe care voiam și încă vreau să o citesc. Și Almost Friends nu e nici pe departe unul dintre filmele alea super wow, dar mi-a plăcut mult modul în care a fost pus cap la cap și accentul pus pe sentimente și psihologie. Mai mult decât atât, mă bucur că nu a fost un film clișeic, deși mi-a dat impresia asta la început. Iar Freddie Highmore m-a impresionat plăcut încă odată, îmi place foarte mult cum joacă actorul ăsta.


Și cam asta a fost luna februarie pentru mine. Pentru voi? Ce cărți sau filme din luna asta îmi recomandați? Nu uitați să vă abonați la blog pentru a fi la curent cu toate articolele ce vor apărea în viitor!

Comentarii

  1. Vreauuuu și eu să fac asta!!! Pregătesc câteva postări diferite și eu pentru luna ce tocmai a trecut :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a plăcut extreeeeem de mult că ai introdus în postare și alte lucruri decât lecturi. Diversifici conținutul blogului din ce în ce mai interesant. Keep going! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Întotdeauna mi s-au părut cumva redundante articolele de tip wrap-up, dar al tău e chiar fain! Să ai un martie la fel de productiv :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îți placă și:

Lansare „Jurnal”, volum 2 - Ion Rațiu