Literatură, detectivi și ceai

Recenzie de carte

„Piramida” - Cristian Englert

Titlu: Piramida

Autor: Cristian Englert

Apariție: 19 octombrie 2018

Nr. pagini: 524

Tip copertă: broșată cu clape

Editura: Nemira, colecția n'autor

Descriere:

Un carusel în care viața și literatura nu se mai deosebesc.

O întâlnire neașteptată cu cel mai cunoscut scriitor al momentului îi schimbă viața lui Alexandru Damian, un tânăr profesor de română, care visează să-și vadă cărțile publicate. Faimosul Marius Vasilescu îi propune un joc incitant: fiecare să scrie un roman și să îl publice cu numele celuilalt. Norocul pare să fi dat peste el. Prins în chingile scrisului, Damian se îndepărtează de fosta viață, de principiile și de prietenii săi și se trezește acuzat de o crimă pe care nu a comis-o. Cum reușești să te salvezi când totul pare pierdut? 

Părerea mea:

Colecția n'autor a celor de la editura Nemira mi-a atras privirile încă de la începuturile ei și, după ce am spart gheața cu Omulețul lui Marian Coman — care mi-a plăcut enorm, puteți citi aici mai multe — m-am hotărât să mai încerc ceva titluri, iar Piramida mi-a atras atenția în mod deosebit. Deși am amânat-o o perioadă de timp, din varii motive, m-am decis în sfârșit să o citesc și mă bucur enorm că m-am apucat de ea într-un final, pentru că m-a uimit prin complexitate și mod de înșiruire a ideilor. 

„Ce vreau să spun, în fond, este că orice scriere care contează este o scriere mai mult sau mai puțin autobiografică. Cititorului îi place să vadă povestindu-se despre el însuși, iar autorul, în ciuda tuturor pretențiilor ulterioare, este doar un alt cititor, aflat în poziția privilegiată de a asista la geneza cărții.”

Un carusel în care viața și literatura nu se mai deosebesc. Nu sunt cuvintele mele, ci le găsiți chiar pe coperta romanului. Dacă la începutul lecturii credeam că această frază este scrisă acolo doar datorită multitudinii de referințe la literatura autohtonă (și nu numai) din roman, pe parcurs și până la final am înțeles adevărata însemnătate a acestor cuvinte. Piramida este, într-adevăr, un labirint de idei, în care atât de ușor te lași atras. Inițial, îți pare simplă și o joacă de copii, dar cu fiecare pas pe care îl faci, ajungi întortocheat într-o enigmă care se adâncește tot mai mult cu fiecare pagină. Până la ultima pagină, cititorul este învăluit în mistere și condus pe căi greșite, e lăsat să creadă un lucru, în timp ce, în realitate, e cât se poate de departe de adevăr. 

„- Am fost toată viața prudent, speriat de clasificări, greu de atras de partea unei cauze... știi asta mai bine ca oricine. Dar acum nu mai sunt, nu mai vreau să fiu. Mă fascinează schimbarea, transformarea.

- Transformarea cui?

- A noastră. Toată viața ne căutăm sinele. Cartografiem țărmuri în mijlocul unui ocean a ceea ce nu suntem noi. Dar harta pe care-o trasăm e vie în ea însăși. Ștergem linii și trasăm linii noi, descoperim și uităm iarăși.”

Singura mea obiecție în tot amalgamul ăsta genial de cuvinte este ritmul în care se desfășoară acțiunea în proporție cu cantitatea de informații oferită cititorului. Dacă în primele trei sferturi de roman suntem purtați cu prea multă răbdare printre personaje și evenimente, în ultimul sfert viteza cu care se desfășoară totul e amețitoare, iar numărul uriaș de elemente noi și întorsături de situație e aproape copleșitor. Dar, privit ca un întreg, putem spune că e un roman proporționat. Are doza potrivită de dinamism și împrumută câte puțin din o paletă largă de genuri literare, de la ficțiune generală la romantism și ficțiune fantastică îmbinată cu roman polițist. 

Dacă e să vorbim de romantism — și trebuie să scriu măcar două rânduri, nu mă pot abține — aș spune că, pentru gustul meu, s-a insistat poate un pic prea mult pe relația amoroasă dintre două anumite personaje. Deși îi înțeleg sensul în imaginea de ansamblu și ideea relației în sine completează frumos firul narativ, au fost momente în care aș fi citit bucuros despre orice altceva decât despre încă o întâlnire pasională între cei doi amorezi. Dar, cum spuneam, am putut să închid ochii, ținând cont de rolul acestei relații în deznodământul romanului. 

Scriitura lui Cristian Engelrt m-a impresionat într-un mod extrem de plăcut. Nu m-am putut abține să nu observ modul în care și-a așternut cu grijă ideile pe hârtie. A știut cum să intercaleze fraze lungi cu paragrafe scurte, replici profunde, lungi cu mici intruziuni despre gândurile sau gesturile personajelor care atât de mult au ajutat în a cunoaște personajele mai mult. De asemenea, să nu lăsăm nicidecum deoparte toate acele [Fragmente] extrase din romanul la care Alexandru Damian lucrează, care, pe lângă faptul că urmează un fir narativ extrem de captivant, au fost redactate cu multă precizie, frazele lungi fiind o metodă excelentă de a plasa poveștile în atemporalitate, dându-le o continuitate superbă în raport cu povestirea propriu-zisă. 

„Optimismul omului, încrederea în sine, este în definitiv un proces chimic. Ceva se defectează în delicata balanță a creierului, se înțepenește un robinet, se irosește o picătură de serotonină și devii pesimist, frustrat, deprimat. Îți pierzi busola, îți uiți calea.”

Un alt aspect care m-a fascinat a fost personajul principal, Alexandru Damian. În timp ce toate personajele sunt bine construite și aflăm despre fiecare detalii interesante de-a lungul acțiunii, autorul își concentrează atenția asupra protagonistului într-un mod aparte, care te face să îți pui o mulțime de întrebări și să fii atent la fiecare gest și vorbă pe care o scoate pe gură. Mi-a plăcut mult construcția personajului și evoluția lui pe parcursul romanului. Chiar dacă anumite lucruri se schimbă în viața lui, fie că e vorba de oameni care vin sau pleacă sau de valori noi pe care le adoptă, Alex rămâne, în esență, același om, cu aceleași trăsături și aceleași dorințe de la viață. Spre final, cum spuneam și mai sus, lucrurile au început să se învârtă cu o viteză amețitoare și încă sunt puțin confuz, dar chiar și așa, Alex rămâne unul dintre cele mai bine gândite personaje pe care le-am întâlnit în literatura autohtonă. 

„Există cărți care urlă înăuntrul tău, cărți care vor cu orice preț să iasă la suprafață, și, dimpotrivă, cărți pe care le cureți, cu pensula arheologului, cuvânt cu cuvânt și frază cu frază, scoțându-le chinuitor la iveală din masa amorfă în care au stat ascunse. Există cărți care te bucură (scriindu-le, îți vine să cânți!) și există cărți care te obsedează, care te țin treaz în mijlocul nopții și-ți aduc lacrimi de frustrare în colțul ochilor. Acestea erau cărțile, în experiența lui Damian, niciodată indiferente, niciodată banale, experiență ruptă din experiența ta și viață din viața ta, agonie și extaz.”

 

Mai multe nu știu ce aș putea să vorbesc, doar să spun că mă bucur enorm că am mai bifat un titlu din  colecția n'autor și că mi-a plăcut atât de mult. E potrivită pentru aproape orice fel de cititor, zic eu, și cu siguranță merită o șansă. Dacă vreți să citiți literatură română contemporană și nu știți cu ce să începeți, cred că Piramida ar fi o alegere numai bună. 

Notă:

De același autor:

Mulțumesc din suflet editurii Nemira pentru exemplarul oferit! Puteți achiziționa romanul de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să dați un like paginii lor de Facebook și să îi urmăriți și pe Instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!