Haruri, legături de sânge și întuneric
Recenzie de carte
„Cumpăna destinelor” - Veronica Roth
Titlu: Cumpăna destinelor (Pecetea morții #2)
Autor: Veronica Roth
Apariție: iulie 2018 (10 aprilie 2018, în original)
Nr. pagini: 464
Tip copertă: cartonată cu supracopertă
Editura: Leda Edge
Traducere: Ofelia Al-Gareeb & Shauki Al-Gareeb
Nr. pagini: 464
Tip copertă: cartonată cu supracopertă
Editura: Leda Edge
Traducere: Ofelia Al-Gareeb & Shauki Al-Gareeb
Descriere:
Destinul i-a adus împreună. Acum îi va despărți.
Viața Cyrei Noavek și aceea a lui Akos Kereseth sunt conduse de destinele celor doi, rostite la naștere de către oracole și care, odată stabilite, devin de neînlăturat.
Akos e îndrăgostit de Cyra, în pofida destinului său, care spune că va muri în serviciul familiei Noavek. Iar când tatăl Cyrei, Lazmet Noavek – un tiran lipsit de suflet, presupus mort –, își revendică tronul shotet, Akos simte că sfârșitul său e mai aproape ca oricând.
În vreme ce Lazmet stârnește un război barbar, Cyra și Akos vor cu orice preț să-l oprească. Pentru Cyra, asta ar însemna să-i ia viața bărbatului care s-ar putea să fie tatăl ei. Pentru Akos, ar însemna să se sacrifice. Printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, cei doi vor descoperi cum destinul le influențează viețile în cele mai neașteptate feluri.
Relatată din patru perspective uluitoare, CUMPĂNA DESTINELOR, continuarea romanului PECETEA MORȚII, e un triumf al speranței, umorului, credinței și curajului.
Și apoi am citit volumul 2, a fost un chin enorm să aștept să apară. M-am așteptat să apară și la noi odată cu ediția din SUA, așa cum s-a întâmplat la Pecetea, dar nu, din păcate nu, a ajuns câteva luni mai târziu. Dar am fost mulțumit, coperta și designul și titlul și tot au arătat (și arată) extrem de bine și a meritat așteptarea. Și totuși, am amânat citirea ei, până când am aflat că Veronica Roth va fi la FILIT 2018 la Iași, atunci m-am pus și am citit-o și ah, a fost atâta de faină.
De data asta, nu mi-au trebuit 100 de pagini să intru în acțiune, cartea luând șirul evenimentelor fix de unde autoarea l-a lăsat în volumul precedent și intrând astfel direct în mijlocul evenimentelor, multă acțiune încă de la început. Și o tot ține așa până la finalul cărții, cu totul în priză. Și aflăm o tonă de chestii noi, răsturnările de situație sunt la ordinea zilei și nu se putea să îmi placă mai mult, am avut momente în care m-am oprit din citit, cu gura căscată, și am luat o pauză ca să pot procesa ce se întâmpla acolo cu adevărat. Dar, doar ca să știți, e genială Veronica și toate ideile pe care le-a avut în cap pentru Cumpăna destinelor? Jos pălăria!
Pe Cyra (imagine) nu am reușit să o agreez în totalitate, pot spune că nu îmi place așa de mult. Dar, cumva, mă bucur că nu a devenit un clișeu, tipul de personaj care ajunge de la fată rea la fată bună pe parcursul acțiunii, ci, deși se schimbă anumite chestiuni în viața ei și cunoaște niște oameni care îi schimbă modul de gândire și perspectiva, ea tot în același loc rămâne, din multe puncte de vedere. Nu e tipul de personaj care să se dezvolte enorm și asta mi-a plăcut. Totuși, nu a fost insuportabilă, ci ok, s-a potrivit bine în peisaj.
Din rândul personajelor feminine, dacă tot am început cu ele, mi-a plăcut enorm de Cisi, cu harul ei, în mod special. Perspectivele ei mi s-au părut aproape cele mai reușite din acest al doilea volum, fiind cumva detașată de restul poveștilor. Și modul în care explică cum își folosește harul? SUPERB! Nu îmi amintesc dacă se detalia darul ei în primul volum, dar Veronica s-a întrecut pe ea însăși cu crearea acestor haruri. Harul lui Cisi constă în influențerea emoțiilor și stărilor unor persoane spre bine, dar și unul care o împiedică să spună lucruri care o agită sau care ar putea înrăutăți starea altor oameni. Spre exemplu, nu poate ridica tonul sau țipa, atunci când îi este teamă. Trebuia să fie și o parte rea a acestui har, până la urmă. Dar cum își folosește harul e uimitor, descriind toate acele texturi pe care le încearcă pe oameni, inimaginabil, mi s-a părut o chestie genială.
Akos Kereseth. Eu îl consider personajul principal, deși aici concurează cu Cyra. Și harul lui este interesant, acela de a opri orice formă a fluxului (cumva simbolic, dacă mă întrebați pe mine). Ca și personaj, mi-a plăcut super mult și mă enervează că perspectivele lui, cel puțin în volumul 2, sunt la persoana a III-a, ceea ce a împiedicat cumva apropierea de personaj. Și nu înțeleg de ce, toate celelalte 3 perspective sunt la persoana I. În fine... Mi-a plăcut cum a gândit în majoritatea situațiilor, modul în care își aratp iubirea față de Cyra, cum decurge relația lor în general, de fapt, e așa stângace și unică și reală, departe de clișee. Și ce face în Cumpăna mi s-a părut wow, a dat dovadă de un caracter puternic și o minte mai mult decât sclipitoare. Este unul dintre personajele mele preferate.
Eijeh, de altă parte, a fost... ciudat. Dacă în primul volum mi-a plăcut de el și mă enerva soarta pentru că a fost atât de crudă cu el (spoilers din Pecetea morții în continuare, în acest paragraf), în volumul ăsta e așa de nașpa, fiind jumătate din Ryzek, pe care l-am urât rău de tot... Și perspectivele sale din carte sunt la persoana I plural și mi-a stat efectiv pe creier chestia asta, nu m-am putut obișnui cu ea nici până la final cărții, noroc că nu au fost atât de multe capitole ale lui. Mulțumesc totuși pentru ultimul capitol, ăla a fost super, și-a făcut și el în sfârșit, cumva, treaba.
Din toate punctele de vedere, un volum mult mai plin de substanță, de acțiune, de emoție, de toate. Mi-a plăcut suuuper mult, o altă carte care intră în topul pe 2018, mai mult ca sigur, și pe care v-o recomand mult de tot! Și vreau să spun că, terminând și cartea asta, am citit tot ce a publicat Veronica Roth vreodată, și voi citi tot ce va mai scrie!
Părerea mea:
Apucându-mă de recenzia asta, realizez că pentru primul volum al duologiei nu am scris o recenzie, dar bănuiesc că nici nu voi mai scrie, de acum. Am să spun aici câteva cuvinte despre Pecetea morții, înainte să trec la volumul al doilea. Am trecut greu de primele 100 de pagini, din cauza multelor detalii despre lumea în care are loc acțiunea, până m-am obișnuit un pic cu personajele, cu stilul Veronicăi, pentru că eu unul am simțit o diferență, probabil și pentru că această serie este SF și fantastică, nu distopică. Dar, după ce am trecut de partea de început, am citit destul de repede restul cărții și mi-a plăcut destul de mult, deși nu o consider printre preferatele mele. I-am dat 4 stele din 5.Și apoi am citit volumul 2, a fost un chin enorm să aștept să apară. M-am așteptat să apară și la noi odată cu ediția din SUA, așa cum s-a întâmplat la Pecetea, dar nu, din păcate nu, a ajuns câteva luni mai târziu. Dar am fost mulțumit, coperta și designul și titlul și tot au arătat (și arată) extrem de bine și a meritat așteptarea. Și totuși, am amânat citirea ei, până când am aflat că Veronica Roth va fi la FILIT 2018 la Iași, atunci m-am pus și am citit-o și ah, a fost atâta de faină.
De data asta, nu mi-au trebuit 100 de pagini să intru în acțiune, cartea luând șirul evenimentelor fix de unde autoarea l-a lăsat în volumul precedent și intrând astfel direct în mijlocul evenimentelor, multă acțiune încă de la început. Și o tot ține așa până la finalul cărții, cu totul în priză. Și aflăm o tonă de chestii noi, răsturnările de situație sunt la ordinea zilei și nu se putea să îmi placă mai mult, am avut momente în care m-am oprit din citit, cu gura căscată, și am luat o pauză ca să pot procesa ce se întâmpla acolo cu adevărat. Dar, doar ca să știți, e genială Veronica și toate ideile pe care le-a avut în cap pentru Cumpăna destinelor? Jos pălăria!
Pe Cyra (imagine) nu am reușit să o agreez în totalitate, pot spune că nu îmi place așa de mult. Dar, cumva, mă bucur că nu a devenit un clișeu, tipul de personaj care ajunge de la fată rea la fată bună pe parcursul acțiunii, ci, deși se schimbă anumite chestiuni în viața ei și cunoaște niște oameni care îi schimbă modul de gândire și perspectiva, ea tot în același loc rămâne, din multe puncte de vedere. Nu e tipul de personaj care să se dezvolte enorm și asta mi-a plăcut. Totuși, nu a fost insuportabilă, ci ok, s-a potrivit bine în peisaj.
Din rândul personajelor feminine, dacă tot am început cu ele, mi-a plăcut enorm de Cisi, cu harul ei, în mod special. Perspectivele ei mi s-au părut aproape cele mai reușite din acest al doilea volum, fiind cumva detașată de restul poveștilor. Și modul în care explică cum își folosește harul? SUPERB! Nu îmi amintesc dacă se detalia darul ei în primul volum, dar Veronica s-a întrecut pe ea însăși cu crearea acestor haruri. Harul lui Cisi constă în influențerea emoțiilor și stărilor unor persoane spre bine, dar și unul care o împiedică să spună lucruri care o agită sau care ar putea înrăutăți starea altor oameni. Spre exemplu, nu poate ridica tonul sau țipa, atunci când îi este teamă. Trebuia să fie și o parte rea a acestui har, până la urmă. Dar cum își folosește harul e uimitor, descriind toate acele texturi pe care le încearcă pe oameni, inimaginabil, mi s-a părut o chestie genială.
Akos Kereseth. Eu îl consider personajul principal, deși aici concurează cu Cyra. Și harul lui este interesant, acela de a opri orice formă a fluxului (cumva simbolic, dacă mă întrebați pe mine). Ca și personaj, mi-a plăcut super mult și mă enervează că perspectivele lui, cel puțin în volumul 2, sunt la persoana a III-a, ceea ce a împiedicat cumva apropierea de personaj. Și nu înțeleg de ce, toate celelalte 3 perspective sunt la persoana I. În fine... Mi-a plăcut cum a gândit în majoritatea situațiilor, modul în care își aratp iubirea față de Cyra, cum decurge relația lor în general, de fapt, e așa stângace și unică și reală, departe de clișee. Și ce face în Cumpăna mi s-a părut wow, a dat dovadă de un caracter puternic și o minte mai mult decât sclipitoare. Este unul dintre personajele mele preferate.Eijeh, de altă parte, a fost... ciudat. Dacă în primul volum mi-a plăcut de el și mă enerva soarta pentru că a fost atât de crudă cu el (spoilers din Pecetea morții în continuare, în acest paragraf), în volumul ăsta e așa de nașpa, fiind jumătate din Ryzek, pe care l-am urât rău de tot... Și perspectivele sale din carte sunt la persoana I plural și mi-a stat efectiv pe creier chestia asta, nu m-am putut obișnui cu ea nici până la final cărții, noroc că nu au fost atât de multe capitole ale lui. Mulțumesc totuși pentru ultimul capitol, ăla a fost super, și-a făcut și el în sfârșit, cumva, treaba.
Din toate punctele de vedere, un volum mult mai plin de substanță, de acțiune, de emoție, de toate. Mi-a plăcut suuuper mult, o altă carte care intră în topul pe 2018, mai mult ca sigur, și pe care v-o recomand mult de tot! Și vreau să spun că, terminând și cartea asta, am citit tot ce a publicat Veronica Roth vreodată, și voi citi tot ce va mai scrie!
Notă:
Din aceeași serie:
Mulțumesc editurii Corint pentru exemplarul oferit! Puteți cumpăra cartea de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să lăsați un like pe pagina de facebook și un follow pe pagina de instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!
Comentarii
Trimiteți un comentariu