Artă, istorie și Moldova

Recenzie de carte

„Ultima cină cu Leonardo. Anula” - Cornel George Popa

Titlu: Ultima cină cu Leonardo. Anula

Autor: Cornel George Popa

Apariție: 6 februarie 2015

Nr. pagini: 352 pagini

Tip copertă: broșată

Editura: Corint Istorie

Descriere:

În primăvara anului 1487, Leonardo da Vinci era un tânăr artist fără lucrări notabile, care locuia la Milano şi se afla în slujba ducelui Lodovico Sforza, iar Ştefan cel Mare era un bărbat matur, de mulţi ani domnitorul Ţării Moldovei. Câteva luni mai târziu, vieţile celor doi se intersectează dramatic. 

Persoana care face legătura între Leonardo și Ștefan este o tânără moldoveancă, trimisă de Ștefan la Milano cu o misiune secretă. Tânăra, deghizată în băiat, ajunge în orașul italian și devine elevul preferat al lui Leonardo, chiar în atelierul acestuia. Și de-aici începe o poveste zguduitoare și fascinantă în egală măsură – povestea unei culori, albastrul de Voroneț.

Numele acestei tinere cu origini grecești, fată educată și vorbitoare de limbi străine?

Anula.

Părerea mea:

Viața ta ca cititor român nu e completă dacă nu ai citit cartea asta. Eu atât am de zis. Punct. 

Bine, am de zis mai multe, dacă e să o luăm așa, altfel nu s-ar mai fi numit recenzie. Dar, totuși, sunt o mulțime de lucruri minunate cu privire la cartea asta. 

„Desenele nu mor. Oamenii mor și amintirile mor, dar desenele nu mor. 

Vreau să pot desena visul acesta. 

Vreau să fie al meu pentru totdeauna, exact așa. 

Vreau ca visul acesta să se împlinească și să rămână veșnic al meu. 

E visul pentru care trăiesc.”

Cel mai important dintre toate, lucrul care i-a dat cel mai mult farmec de fapt, a fost limba română. Din momentul în care am început să citesc cartea aceasta am conștientizat un lucru: limba noastră este o comoară și trebuie, trebuie neapărat să citesc mai multă literatură română. Pentru că prin traduceri se pierd o mulțime de sentimente, de expresii, se pierde din unicitatea operei. Da, Ultima cină cu Leonardo. Anula este o operă literară de calitate care nu ar trebui să lipsească de pe rafturile niciunui român. Este o ficțiune istorică, dar credeți-mă, nu trebuie să vă placă istoria ca să vă placă această carte. Vă va plăcea mai mult istoria când veți termina cartea.

„Una e să lovească fulgerul o pădure întreagă și s-o pună la pământ, alta e să vezi aceeași pădure lovită din loc în loc, copaci înfloriți și negri laolaltă, viața triumfătoare și moartea nesfârșită împreună.”

Am un sentiment atât de profund și de necunoscut când mă gândesc la cartea asta și îmi este foarte greu să îmi găsesc cuvintele. Dar trebuie. Și voi trebuie să citiți cartea asta, fără glumă. Încă de la prima pagină, m-am simțit efectiv atras ca un magnet. Mă simțeam ca și cum mergeam pe drumurile Moldovei și trăiam toate acele momente alături de personaje ca și cum m-aș fi aflat acolo. Bine, am avut un atu că multe din locurile menționate în carte chiar le știu și am și fost prin ele, mai precis Iași, Suceava; ideea de familiaritate este mult mai accentuată. Să nu mai spun în câte locuri aveam impresia că toate acele lucruri s-au întâmplat ieri și că am citit o știre undeva într-un ziar, atâta de reale și de actuale păreau. 

Deși, dacă e să fiu sincer, aici intervine un mic punct slab care m-a deranjat pe alocuri, anume limbajul, de altfel foarte bogat și autentic și unic și românesc și foarte bine structurat. Autorul a mai folosit cuvinte sau expresii care nu prea își aveau locul în Moldova secolului XV. În rest, am rămas plăcut surprins de tot ce a însemnat vocabular și formulări. Ce pot să spun, am început să sun ca un tocilar, dar serios. Putea să nu fie povestea în sine cine știe ce, dar tot mi-ar fi plăcut doar pentru stil. 

„...sufletul ființelor este parfumul lor, fiecare om are un miros propriu, numai al lui, doar că puțini își dau seama de asta.”

Și acum personajele. Nu sunt exagerat de multe, dar nu sunt nici puține. Și, de ținut minte, toate sunt construite foarte bine și mi-a plăcut de aproape toate, iar câteva m-au enervat și mi-au distrus puțin mai mult așteptările, spre exemplu Leonardo. Deși posibil ca unora dintre voi să vă placă. Nici mie nu mi-a displăcut în totalitate, dar... o să vedeți voi despre ce e vorba.

Surse foto: David&Myrtille

Anula. Anula este diferită. Este parcă din alt secol și, totuși, este perfectă secolului în care trăiește. E o visătoare, o fată cu idealuri și principii, un exemplu de om puternic, cu ambiții și scopuri bine definite. Tipul de om care nu se dă bătut, care nu dă înapoi când se află în fața unei situații. Este un personaj perfect de imperfect, care sparge tiparele și care nu te va dezamăgi, ci care te va face să visezi și să îți dorești mai mult să lupți pentru idealurile tale.

„Poți să treci pe lângă minunile lumii fără să știi că sunt lângă tine, poți să-ți irosești viața pe fleacuri și să nu vezi că aici, chiar înăuntrul tău, înfloresc o viață și o lume poate nouă, necunoscută, proprie sieși, doar a ei, fără nici o legătură cu restul lumilor cunoscute de noi și de toți aceia care vor fi după noi.”

Surse foto: Sophie Narses

Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Este personajul meu preferat din toată cartea. Îmi plăcea mult de Ștefan și înainte, din ce știam despre el de la orele de istorie, fiind unul dintre domnitorii mei preferați din toată istoria noastră. Dar acum, după ce am citit cartea asta, în mintea mea s-a creat o imagine și mai vie a lui. Un om iute la mânie, aspru și violent. Sau cel puțin asta spun aparențele. Și da, este. Dar asta nu îi definește personalitatea. Ștefan e un om credincios, blând, foarte inteligent și cu capul pe umeri. Un om de care nu mi-ar fi teamă că ar divulga un secret sau m-ar trăda. Un domnitor care este om, nu un fel de zeu, un domnitor care a făcut pentru Moldova o mulțime de lucruri.

„Oamenii uită de multe ori că un conducător este și el, la rândul lui, în primul rând om și abia după aceea conducător, privesc spre soclul lui de jos în sus, îi văd mărimea, sunt impresionați și au senzația că de-acolo nu poți greși, nu te poți îndoi și nu ai teamă, căci altfel ai fi și tu ca toți ceilalți, nu un ales cu drept de viață și de moarte asupra tuturor, oamenii cred în superstiții, în legende, în ce-aud de la unul ori de la altul și au impresia că tu, conducătorul lor, n-ai dreptul de a fi obosit niciodată sau de a te înșela uneori, oamenii sunt convinși că ești invincibil, neatins de boli, egal, clarvăzător, deasupra lumescului, a durerii și a ispitelor. [...] Oamenii nu te văd așa cum ești, ci așa cum cred ei că ești.”

Plot twist nu este cuvântul potrivit să descriu acțiunea cărții. Pentru că întreaga cartea este o răsturnare uriașă de situații, necontenit, la fiecare pagină apare câte ceva total neașteptat și original. Este un mister ce vei mai putea afla și ce mai poate crea autorul și nu este nici pe departe o carte clișeică. Nu am avut nici măcar un moment în care să mă fi așteptat la următorul pas pe care urmau să îl facă personajele, ci am fost surprins de fiecare dată și mi-a plăcut acest aspect foarte mult.

„Noaptea tace.

Liniștea se oprește în liniște și uită.

Mâinile care de atâta timp stau înfipte adânc în buzunarele lumii.

Misterul are buzele cusute. 

Cineva se gândește la noi.”

Ultima cină cu Leonardo. Anula este o carte îți atinge sufletul ți-l întoarce pe toate părțile, ți-l rupe în bucăți apoi ți-l lipește la loc cu măiestrie și căldură și, deși mai rămân cicatrici, sunt cicatrici care îți amintesc amintiri plăcute. Altceva eu nu mai am ce să vă mai spun, decât să vă îndemn iarăși: citiți cartea!

Notă:

Mulțumesc enorm de mult editurii Corint, care mi-a oferit șansa de a citi această operă literară magnifică! Puteți cumpăra cartea de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să lăsați un like pe pagina de facebook și un follow pe pagina de instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!