Teatru, povești și o casă

Recenzie de carte

„Minunata familie Marvel” - Brian Selznick

Titlu: Minunata familie Marvel

Autor: Brian Selznick
Apariție: 2017 (15 sep. 2015, în original)
Nr. pagini: 672
Tip copertă: broșată
Editura: Grupul Editorial Corint, colecția Leda Edge
Traducere: Alina Simuț

Descriere:

Editura Corint le oferă tuturor cititorilor săi, în colecția Leda Edge, un fascinant roman în cuvinte și imagini creat de inegalabilul Brian Selznick: Minunata familie Marvel (The Marvels), o carte care a devenit bestseller The New York Times, fiind nominalizată drept cea mai bună carte pentru copii de publicații prestigioase precum Publishers Weekly și The Guardian.

Autorul este câștigătorul celui mai prestigios premiu american pentru carte ilustrată, Caldecott Medal, și a devenit popular în întreaga lume cu romanul său Invenția lui Hugo Cabret (The Invention of Hugo Cabret), romanul publicat de Editura Corint în 2007 și a cărui ecranizare, Hugo (2013), în regia lui Martin Scorsese, avea să obțină, între alte numeroase premii și distincții, nu mai puțin de cinci premii Oscar. Brian Selznick a mai scris, de asemenea: The Houdini Box (1991), The Robot King (1995), Boy of a Thousand Faces (2000) și Wonderstruck (2011).

Minunata familie Marvel este un roman incredibil de frumos, care combină o poveste în imagini (care acoperă aproape 400 de pagini) și o poveste în cuvinte care, la început, pare să nu aibă nicio legătură cu povestea transmisă cu ajutorul desenelor alb-negru. Povestea în imagini începe în 1766 și redă istoria unei familii de actori. Povestea în cuvinte începe în 1990 și vorbește despre iubire și familia cea adevărată care s-ar putea să nu fie, nicidecum, formată din rudele de sânge. Cele două se întrepătrund, se contopesc, devenind hronicul unei case unice, într-o carte ca o bijuterie care poartă marca inconfundabilului Brian Selznick și pe care Editura Corint are deosebita plăcere să le-o ofere cititorilor săi, adolescenți, tineri și mai puțin tineri, deopotrivă, în colecția LEDA EDGE coordonată de Shauki Al-Ghareeb.

Părerea mea:

De ce mi-a plăcut atât de mult o carte pentru copii? Probabil pentru că, așa cum este menționat și în descrierea cărții, nu este doar o carte pentru copii, ci este muuult mai mult de atât. Și poate chiar ilustrațiile m-au făcut să o iubesc și mai mult, chiar dacă am trecut prin ele într-o oră și un pic și am terminat apoi cartea în două zile.

Un alt aspect foarte important ce trebuie menționat este, fără îndoială, minunata copertă a acestei cărți. Mă bucur super mult că au păstrat coperta din original și că au făcut o treabă atât de genială cu auriul ăla de pe ea.

„Fusese un prost. Un laș și un prost care credea în propriile povești inventate. Poate că părinții lui avuseseră dreptate. Poate că poveștile te fac doar să te pierzi și te conduc în direcția greșită.”

Cred că cel mai important lucru ce l-am învățat din romanul ăsta e că poveștile nu mor niciodată, indiferent de vârsta ce o ai, și că, indiferent ce ar spune cei din jur, cel mai important e ca tu să îți urmezi visele. Pentru că, dacă nu o faci, te vor bântui toată viața ta. 

Minunata familie Marvel spune, ei bine, chiar povestea familiei Marvel, o faimoasă familie de actori a căror poveste începe în 1766, pe Kraken, o corabie unde echipajul pune în scenă o piesă de teatru pentru ceilalți oameni de la bord, însă nu totul decurge conform planului. O furtună grozavă distruge ambarcațiunea și îi aruncă pe Billy, Marcus și Tar, câinele lor, pe o insulă pustie. De aici, povestea ia naștere de la sine și, prin intermediul unor imagini extraordinar de frumos realizate, facem cunoștință cu diferiți oameni, oameni care par extrem de reali și, eu unul, undeva spre finalul părții în imagini, mă întrebam dacă nu cumva este inspirată din realitate povestea lor. Bine, m-am înșelat, dar totuși nu în totalitate. Vă las pe voi să aflați în ce sens, citind romanul.

„- O casă bântuită, o familie imaginară, un unchi nebun... Pariez că nu ți-ai dorit să ai parte de așa ceva când ai fugit de la școală, așa-i?

- Nu, spuse Joseph. E mult mai bine decât mă așteptam.”

Povestea în imagini se termină brusc, fără nici un avertisment, lăsându-mă cu mii de întrebări, însă m-am bucurat la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, de partea în cuvinte. În principal pentru că protagonistul, Joseph, își pune aceleași întrebări ca mine și, datorită caracterului său îndrăzneț și curios, află răspunsul la toate. Deși abia acum realizez asta, Joseph seamănă super mult ca și personaj și personalitate cu Bastian din Poveste fără sfârșit, amândoi curioși, amândoi fugind de ceva (hmm, era școala la amândoi), amândoi având tendința de a renunța la un moment dat, dar găsind undeva puterea de a continua. Și mi-a plăcut foarte mult asta la Joseph, faptul că, chiar dacă ideile nu i-au fost susținute de toată lumea, au fost întotdeauna oameni în jurul său, familia sa, care l-au sprijinit și l-au făcut omul care trebuia să ajungă.

„Adu-ți aminte, micuțule Nightingale, te poți întotdeauna opri din a mai face lucruri periculoase. Și poți să îți dovedești ție însuți că ești de încredere, așa-i? Începe prin a-l ierta pe unchiul tău pentru furia lui. Ar fi un cadou frumos pentru el.”

Aș fi putut citi la nesfârșit, atât de fain e stilul cu care autorul scrie. Și, deși sunt doar 200 și un pic de pagini de scris, s-au simțit ca mult mai multe și, cel mai important, au făcut ca întreaga carte să se deplaseze de la firul inițial și să creeze o altă poveste mult mai interesantă, doar ca apoi să intersecteze cele două povești într-un mod cât se poate de fantastic și de frumos, idee care mie nu mi-a trecut nicidecum prin cap.

„Își imagină că fusese aruncat un blestem asupra unchiului său, condamnându-l să trăiască în acea casă pentru totdeauna. Poate că Albert Nightingale era un vampir dintr-un roman, condamnat să fie martor la trecerea secolelor. Poate că era obligat să lucreze zi și noapte ca să împiedice viitorul să se infiltreze în casă, făcându-și un fel de refugiu din trecut, singura lume pe care o cunoștea el.”

Deși Joseph este personajul principal din partea a doua a romanului, nu el este personajul meu preferat. Ci Albert Nightingale, unchiul său, și casa în care acesta locuiește au câștigat un loc special în inima mea. Singurul lucru pe care încă nu îl înțeleg cu privire la el este de ce am în minte imaginea unui om mai bătrân, când el avea undeva la 36 de ani, dacă țin bine minte. În rest, omul ăsta e atât de autentic și de ciudat și pe gustul meu. Ca să nu mai menționez casa sa, o casă foarte ciudată, desprinsă dintr-un alt secol, plină de tot felul de secrete și locuri ascunse pe care eu unul aș fi fost mai mult decât încântat să am șansa să le descopăr sau, cel puțin, să am șansa să vizitez locul ăla. (de pus pe lista cu lucruri de făcut, ținând cont că casa cu nr. 18 de pe strada Folgate chiar există. Și arată la fel de genial pe cât de genială este și povestea care a pornit de la ea!)

„- Chihlimbarul la început este seva unui copac, spuse Joseph, în întuneric. Și câteodată insectele sunt prinse în ea și, după milioane de ani, chihlimbarul se transformă într-o piatră prețioasă, dar insecta rămâne prinsă înăuntru.

- Oh.
- O fotografie este oarecum la fel, nu crezi?- Ce vrei să spui?
- E ca... un moment înghețat în timp. Marcus în poza aia e ca și insecta prinsă în chihlimbar. Pur și simplu, înțepenită pentru totdeauna.”

 

Cu alte cuvinte, trebuie să faceți și voi rost de cartea asta cumva, pentru că e mult prea faină. Indiferent de vârstă, vă asigur că va fi pe placul vostru! 

Notă:

De același autor:

Mulțumesc editurii Corint pentru exemplarul oferit!! O puteți cumpăra de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să lăsați un like pe pagina de facebook și un follow pe pagina de instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!