Recenzie de carte

„Helliconia” - Brian Aldiss

Postarea conține linkuri afiliate. Găsiți mai multe detalii aici.

Titlu: Helliconia I. Primăvara (Helliconia #1)

Autor: Brian Aldiss

Apariție: aprilie 2018 (1982, în original)

Nr. pagini: 584

Tip copertă: cartonată

Editura: Paladin

Descriere:

Credeți că trăiți în centrul universului. Eu spun că trăim în centrul unei ferme. Poziția noastră este atât de neînsemnată, încât nici nu vă puteți da seama de realitate.

Sub cei doi sori ai Helliconiei, o planetă îndepărtată, dar foarte asemănătoare cu Terra, trecerea lentă a anotimpurilor reglementează nașterea, creșterea și căderea civilizațiilor într-un ciclu fără sfârșit. Sosirea primăverii va transforma complet lumea, societatea și viețile celor ce au cunoscut până atunci doar iarna pe care o crezuseră perpetuă. În momentul apariţiei pe orbita ei a unei staţii științifice se pune întrebarea dacă cercetătorii pământeni aflaţi la bordul acesteia sunt mai mult decât simpli observatori.

Problema era în curs de dezbatere – deseori aprinsă. O dată în plus, existau capete înfierbântate care, în ciuda primejdiilor, votau pentru o expediție ilegală pe suprafața Helliconiei.

Părerea mea:

Deși nu sunt un mare cititor de SF și genul acesta de literatură dintotdeauna mi s-a părut destul de greoi, câteodată mai ies din tipare. Când Helliconia I. Primăvara a ajuns în mâinile mele, am știut instant că o să fie un roman care o să îmi placă. Și chiar dacă îți ia ceva timp să înțelegi exact ce și cum se întâmplă, odată ce înțelegi, ești fascinat peste măsură. Un aspect care mi-a plăcut tare tare mult e faptul că autorul nu îți aruncă de la început toate detaliile despre lumea în care are loc acțiunea. Deși știi un pic mai multe decât personajele, descoperi atât de multe odată cu ei. Ești la fel de neexperimentat ca ei în ale vieții, înveți odată cu ei că lumea nu e totuși ceea ce pare și că posibilitățile sunt nelimitate. Că poate este totuși mai mult în legătură cu viața decât ceea ce simți sau vezi.

„Ceva de care să te agăți. O viziune, o speranță, un vis. Nu trăim numai cu pâine, nici măcar cei mai simpli dintre noi. Există întotdeauna un soi de viață interioară – partea care supraviețuiește atunci când devenim strigoi.”

Helliconia este o poveste, în primul rând, despre supraviețuire. Cu un fir narativ care se întinde pe parcursul a câtorva zeci de generații, autorul aduce în scenă oameni de toate felurile. Oameni care învață, în modul lor, să se adapteze la condițiile aprige ale vieții sau la schimbările inevitabile care apar în natură. Nu ai cum să nu observi cât de diferite sunt personajele, prin concepțiile lor despre viață, prin relațiile cu ceilalți oameni, prin ingeniozitatea de care dau dovadă când vine vorba de a-și scăpa viețile.

De-a lungul acțiunii, suntem transportați în diferite locuri de pe planeta Helliconia, fiecare loc unic. Întâlnim tot felul de comunități, de la orașe subterane la ferme și orașe de vânători, în care oamenii și-au creat diferite sisteme de guvernare. Nu există două așezări care să semene între ele, mai mult decât poate anumite chestii de bază, care sunt relevante pentru oamenii din orice context. Diferențele apar și în modul în care oamenii se raportează la divinitate. În timp ce unii nu cred în ceva specific, iar alții onorează doar natura, există comunități în care credința este punctul central, cel mai important aspect al vieții acelor oameni.

Dar oamenii nu sunt singurele ființe inteligente de pe planetă. Helliconia, „ferma înghețată”, este populată și de un popor de fagori, creaturi doar puțin inferioare omului. La rândul lor, aceștia au un stil de viață unic. Construcția corpului lor le permite să trăiască în diferite condiții față de oameni, iar modul în care își organizează și guvernează grupurile este unul complex și interesant. Bineînțeles, între aceste grupuri de fagori și comunitățile umane au loc ciocniri, deși nu ai putea spune niciodată exact cine e personajul negativ. E doar o luptă continuă între două specii care nu au reușit să găsească un punct comun, fiecare dintre ele dorind, într-o măsură mai mică sau mai mare, supremația.

Aspectul care m-a fascinat cel mai mult la roman și, în particular, vorbind despre stilul autorului, este fluiditatea scrierii. Chiar dacă scriitura poate părea oarecum rigidă pe alocuri, acțiunea curge de pe o pagină pe alta și nici nu îți dai seama când ai citit câteva sute de pagini. De asemenea, am fost atât de impresionat de modul în care autorul corelează diferitele părți ale romanului una cu cealaltă. Chiar dacă unele din ele nu au multe în comun, nici în materie de personaje, nici în legătură cu cadrul acțiunii, reușește să găsească punți între ele într-un mod uimitor. Iar în locurile în care există un trecut despre care știm, se întâmplă ceva tare fain. Personaje pe care le cunoști și alături de care ai suferit și te-ai bucurat ajung, în doar câteva pagini și un pas uriaș în timp, să devină simple personaje din istorie care, prin prisma personajelor din prezent, sunt fie niște super-eroi, toate trăsăturile lor umane fiind uitate, fie ajung niște umbre, uitate de vreme și prăfuite.

Helliconia I. Primăvara ne pune înaintea ochilor și a minții un festin. Personaje inteligente și complicate sau simple, luptătoare. Toate, fără excepție, supraviețuitoare. Oameni care descoperă și care vor să cunoască sau care resping tot ceea ce e nou și nu înțeleg. O varietate de caractere și idei, un belșug de concepte despre viață și viziuni asupra lumii. Și da, oricât de fantastic ar părea universul și oricât de singuri ar crede ei că sunt în Univers, extrahelliconienii nu sunt departe, ci îi urmăresc îndeaproape pe acești „primitivi”.

„Aceasta este comoara pe care v-o ofer. Cunoașterea. Adevărul. Vă temeți de ele, da. Dar trebuie să le căutați. Trebuie să ajungeți să le iubiți. Căutați lumina!”

Notă:

Din aceeași serie:

Romanul este apărut la noi la Editura Paladin și trebuie să menționez că au făcut o treabă super cu copertele. Țin să le mulțumesc pe această cale pentru exemplarul oferit! O găsiți aici.