Iubesc carantina pentru că...

Toată perioada asta de când stăm în casă, fără ca vreunul din noi să fi vrut asta cu adevărat, are și avantaje și dezavantaje. Și părți bune, și părți rele. Dar astăzi aleg să văd doar părțile bune care, zic eu, sunt ceva mai multe decât părțile rele.

Cu inima tristă pentru toți cei afectați într-un fel sau altul de pandemia asta și lăsând puțin deoparte efectele pe care ea o să le aibă asupra lumii pe termen lung, iubesc carantina pentru...

Modul în care ne-a obligat să petrecem mai mult timp cu familia decât am fi făcut-o vreodată. Iubesc enorm momentele când ne adunăm toți la masă și nimeni nu lipsește pentru că e la școală sau la muncă sau în alt oraș. Sau când ne permitem să jucăm Catan câte două-trei ore, fără a ne stresa că nu avem timp. Și mai ales iubesc faptul că până și pe tata l-am învățat și are timp să joace cu noi. Iubesc momentele de seară când ne adunăm să avem un timp de părtășie „scurt”, care se transformă uneori în ore de discuții despre orice subiect posibil. Iubesc modul în care, de voie, de nevoie, îmi petrec timpul relaționând mai mult cu frații mei decât aș face-o în mod normal și cum reușim să ne cunoaștem mai bine decât o făceam, dacă e posibil lucrul ăsta.

Mai iubesc carantina pentru modul în care ne-a făcut să realizăm cât de importante sunt lucrurile pe care, în mod normal, le considerăm normale și banale. În perioada asta, fiecare apus văzut de la balconul din sufragerie e mai intens și mai frumos, fiecare ploaie e mai înviorătoare și mirosul ei e mai profund, mai clar. Toți copacii din jurul blocului mi se par mai maiestuoși și mai falnici, iar corcodușul din fața geamului de la bucătărie n-a facut niciodată flori mai frumoase (poate pentru că e unul dintre puținii copaci înfloriți pe care i-am văzut anul ăsta). Păpădiile din iarbă mi s-au părut cele mai frumoase flori, când am fost la țară să aducem apă din fântâna bunicilor și liliacul a umplut casa cu un miros atât de puternic când l-a adus mama acasă încât am crezut că a adus câmpul în apartament.

Mai iubesc carantina pentru toate momentele de singurătate pe care mi le oferă, departe de responsabilități și oameni și griji. Pentru orele de lectură fără grija școlii de a doua zi, pentru timpul pe care îl am pentru a medita și a-mi pune gândurile în ordine. Pentru că-mi oferă posibilitatea să mă plictisesc și să îmi pun imaginația la contribuție, în căutare de activități antrenante, care să-mi captiveze atenția, să-mi pună mintea la lucru sau să mă relaxeze.

Dar, poate cel mai important, mă face să înțeleg câtă nevoie am (și are fiecare om) de interacțiune cu alți oameni. Iubesc carantina pentru că mă face să-mi fie dor de prietenii de la școală și pentru că știu că altfel o să relaționez cu ei când o să ne reîntâlnim și că o să îi strâng mai tare în brațe când o să plecăm fiecare pe drumul nostru la facultate. Mă face să-mi fie dor de toate activitățile de la biserică, dintre care niciuna, cât de mică, acum nu mi se mai pare plictisitoare sau neimportantă. Mi-e dor să pun mâna pe chitară sau pe ukulele și să aud și alte voci care cântă cu mine, în afară de a mea și, eventual, a celor din familia mea. Mi-e dor să simt lângă mine oameni de orice vârstă și unitatea care există între noi în momentele de rugăciune. Mi-e dor să le povestesc copiilor la școala duminicală despre un lucru sau altul și să mă pun în mintea lor și să mă distrez la maxim văzându-i pe ei cum se distrează. Mi-e dor să văd bucuria pe chipul unui bătrân când îi calci pragul și să aud de la el sau ea lucruri înțelepte, comori adunate de-o viață. Mi-e dor să merg în lumea largă, departe sau aproape, și să cunosc oameni noi sau să întâlnesc vechi cunoștințe. Mi-e dor de oameni. Și iubesc carantina pentru că mă face să-i iubesc și mai mult și să-i apreciez pe cei care sunt în viața mea, chiar dacă acum îs departe și cine știe când o să ne mai vedem fețele.

Și, nu în ultimul rând, iubesc carantina asta pentru modul în care a determinat generațiile mai în vârstă să înțeleagă și să aprecieze tehnologia. Și pentru că i-a învățat și cum s-o folosească.