Filme animate și prieteni || wrap up noiembrie 2018

 

Scriu și eu în sfârșit un wrap up cât de cât la timp. O să încerc pe cel din decembrie să îl scriu chiar în 2018, nu anul următor. Și da, mai e doar o lună și se termină anul... Dar vorbim despre asta peste  o lună, acum vă spun ce am mai citit și văzut luna asta.

La începutul lunii am terminat o carte începută la final de octombrie, Omul ceresc de Fratele Yun & Paul Hattaway. Am citit-o atât de repede, deși am avut și momente în care a trebuit să o las jos să respir un pic sau să îmi revin. E o mărturie a unui chinez creștin, despre China și religiile, persecuție și tot ce implică asta. Într-adevăr, o carte cutremurătoare, dar care mi-a plăcut enorm și căreia îi scriu și o recenzie curând.

Apoi am citit Aeria de M.D. Headley, pe care tot o amân de când a apărut în română și, acum că am citit-o, chiar nu înțeleg de ce, pentru că a fost extraordinară. M-a enervat un pic la început, dar pe parcurs a devenit așa interesantă și bine gândită. Fantastică! Dar am să vă vorbesc mai pe larg într-o - dap, ați ghicit - recenzie. (Știu, sunt în urmă cu toate recenziile..)
Am citit pentru școală, într-o după amiază, Chirița în provinție de Vasile Alecsandri și mi-a plăcut atât de mult! I-am dat 5 stele și sincer nu mă așteptam să fie așa faină. Și, opinie nu foarte populară, dar mi-a plăcut mai mult scrisul lui Alecsandri în teatru decât teatrul lui Caragiale. Ups. Și cursul acțiunii a fost atât de fain și deloc greoi, iar finalul mi-a plăcut super mult, are o tentă moralizatoare care dă piesei o notă tare interesantă. Chiar vă recomand să o citiți, eu știu sigur că vreau să citesc și restul pieselor din Ciclul Chirițelor.

Ultima carte a lunii a fost Furthermore. Aventuri în tărâmul de dincolo de mai departe de Tahereh Mafi. Mi-a luat ceva să îi prind gustul, dar, pe la paginile 70-80, minunea s-a întâmplat și am fost așa prins în acțiune, e un fantasy care își face toți banii, mi s-a părut super original și lumea a fost atât de neobișnuită și familiară și ciudată și bine de tot construită. Și ăsteia am să-i scriu o recenzie, sper eu cât mai curând.

Țin să vă anunț că am terminat serialul Friends. Am reușit în două luni și un pic să îl văd pe tot. A fost atâta de fain!! Și finalul ăla, Doamne! Dacă nu l-ați văzut, nu mai așteptați, trebuie să îl vedeți.

Am văzut și trei filme luna asta:

  • Tag - care părea cumva stupid, dar s-a dovedit a fi chiar original și amuzant, mai ales că e bazat pe un caz real
  • The Holiday Calendar - pentru că suntem atât de aproape de Crăciun de acum, plus Kat Graham aka Bonnie în rolul principal? Sign me up, baby!
  • The Incredibles 2 - în sfârșit, am ajuns și eu la el și mi-a plăcut enorm! Mi-era așa dor de familia asta și nu m-au dezamăgit. Sper că or să facă și un al treilea film, cândva, chiar dacă or să treacă iar 11-12 ani. O să îl văd cu același entuziasm cu care le-am văzut și pe celelalte două, în ciuda celor 30 de ani pe care o să-i am.

Și mă opresc aici, decembrie deja a început și sunt în plin sezon de teze (deși, când scriu asta, mai am doar una de dat) și proiecte și pregătiri de Crăciun și de Revelion și tot tacâmul. Totuși, mi-am propus ca toate recenziile pe care le mai am de scris (vreo 8 + ce mai citesc în decembrie) și restul de articole în legătură cu anul acesta, să le public până la finalul anului, să nu încep 2019 cu datorii. Așa că vă recomand să rămâneți prin preajmă, o să fie ceva articole zilele astea pe aici. Acesta e primul din serie. Ne citim curând! Baftă la teze, examene, spor la muncă!

Comentarii

  1. Abia aștept recenziile la Aeria (și mie mi-a plăcut, deși cred că puțiiiin mai mult am apreciat primul volum) și la Furthermore (de care sunt chiar curioasă dacă merită sau nu)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aștept și eu să scriu recenzia la Aeria! Și încă nu m-am hotărât care volum îmi place mai mult, mai trebuie să mă gândesc.
      Iar despre Furthermore, chiar merită, ai să vezi și de ce, tot curând :))

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îți placă și:

Lansare „Jurnal”, volum 2 - Ion Rațiu