Un basm, psihologie și familie

Recenzie de carte

„Un fel de basm” - Graham Joyce

Titlu: Un fel de basm

Autor: Graham Joyce

Apariție: decembrie 2015 (10 iulie 2012, în original)

Nr. pagini: 410

Tip copertă: cartonată

Editura: Paladin, colecția Paladin Black Pocket/Fantasy

Traducere: Alexandra Fusoi

Descriere:

La doar șaisprezece ani, Tara Martin dispare din pădurea Outwoods, lăsându-și familia și iubitul pradă celor mai negre gânduri despre ce i s-ar fi putut întâmpla. După douăzeci de ani, în ziua de Crăciun, Tara apare ca prin minune la ușa familiei Martin, arătând la fel de tânără ca la data dispariției. Când își motivează îndelungata absență povestindu-le tuturor că a locuit alături de niște misterioase duhuri ale pădurii, fratele ei Peter o duce la un psihiatru. Dar ițele poveștii se încurcă atunci când magia își face loc în cotidian, și în curând nimeni nu mai e sigur de nimic. Un fel de basm este un roman în care analiza psihologică subtilă, umorul și inteligența se îmbină perfect într-o atmosferă fantastică, aflată sub semnul pendulării dintre real și ireal, magic și obișnuit.

Părerea mea:

Vi s-a întâmplat vreodată să alegeți o carte de pe un raft doar pentru că vă atrage titlul și/sau coperta? Ei bine, asta este situația cărții de față pentru mine. Inițial, când am intrat în librărie și am văzut reduceri la Grupul Editorial Art, m-am dus la cu totul altă carte și era cât pe ce să o cumpăr (e vorba despre Maestrul și Margareta. Ați citit-o? Păreri?) când mi-a sărit asta în ochi și m-am răzgândit imediat. Și chiar nu îmi pare rău.

Cum mi s-a mai întâmplat de multe ori până acum, eram într-o stare în care nu prea aveam chef să citesc. Nu chiar un reading slump, citeam, dar greu, și aveam nevoie de ceva care să îmi captiveze atenția și să mă țină. Și romanul ăsta chiar asta a făcut. În două zile l-am terminat. Și da, a fost superb.

Primul lucru ce m-a captivat, atunci când am început să citesc, a fost timpul acțiunii. Anume Crăciunul. Și chiar dacă nu se pune mult accent pe asta, pentru mine a câștigat niște puncte bonus. Dar asta nu e așa important.

Descrierea cărții m-a băgat un pic în ceață, chiar nu știu de ce. Am intrat astfel în carte un pic pe bâjbâite, neștiind neapărat la ce să mă aștept și, trebuie s-o recunosc, m-a prins super repede și mi-a plăcut încă de la apariția intrigii, care nu s-a lăsat așteptată.

Încă o lectură din aria literaturii pentru adulți care mă captivează și îmi place. Deși încă nu sunt pe deplin obișnuit cu stilul ăsta de romane, încet încet încep să le prind gustul și vreau din ce în ce mai mult să las literatura contemporană și YA-ul în spate, pentru că realizez că sunt prea multe cărți mai profunde și din care am ce învăța în alte arii ale literaturii. Stilul lui Graham Joyce nu este unul deosebit de greoi, ci dimpotrivă, chiar ușurel de citit, deși numărul relativ mic de pagini a ajutat și el. Are un stil plin de spații goale care parcă te îndeamnă pe tine să le umpli, iar nota de mister din poveste se infiltrează și în modul în care autorul scrie romanul, o noțiune demnă de admirație.

Povestea în sine, cum am spus, e plină de mister, încă de la început creându-se o atmosferă ciudățică care mie mi-a plăcut tare mult, pentru că îmi aduce aminte de o carte pe care am citit-o mai demult, deși nu îmi amintesc exact despre ce e vorba (și printr-o sclipire de moment, mi-am amintit că e vorba de 13 comori de Michelle Harrison). E atmosfera aia plină de suspans, în care nu știi la ce să te aștepți, nu știi cine apare de după colț în următorul moment, nu știi cine cu cine are treabă sau cum se va termina acțiunea. Imprevizibilitatea este la mare înălțime. Dar există și o parte în acest roman care este cu totul diferită, o lume în care regulile sunt nescrise și oamenii (sau alte forme ale lor) sunt liberi și în care pământul ca întreg este o ființă. O lume care m-a uimit peste măsură și mi-a stârnit curiozitatea, care mi-a adus aminte de lumile din basmele românești atât de mult.

Cartea aceasta este întruchiparea perfectă a limitei neclare dintre realitate și fantastic, tocmai datorită personajelor. Personaje care trăiesc în lumea reală, personaje care trăiesc în fantastic și personajele care, ei bine, au trăit în ambele. Tara este un astfel de personaj și în același timp preferata mea. Deși cei din lumea obișnuită au considerat-o nebună și au crezut că are nevoie de un psihiatru, ea știa ce vorbea și nu s-a lăsat amăgită de oamenii din jurul ei. Totodată, mi s-a părut interesant modul în care familia este portretizată în roman, prin diferitele perspective din care este surprinsă și prin psihologiile diverse abordate de oamenii care au între ei o generație, chiar dacă apare relația părinte-copil.

Acțiunea romanului se conturează cu pași mici, dar siguri, episoadele pliindu-se perfect unul cu celelalte și creând o imagine de ansamblu neobișnuită și fermecătoare. Este destul de greu să nu te captiveze, ci vă garantez că veți fi prinși în acțiune curând și nu mai lăsați cartea din mână până nu o terminați.

Chiar dacă este încadrată la fantasy, eu unul recomand cartea aceasta și celor care nu sunt neapărat fani ai acestui gen, pentru că acțiunea nu are loc într-o lume creată de autor pe toată lungimea romanului, ci oscilează între aspectele cotidiene ale vieții și magia ascunsă sub privirile tuturor. Nu pot spune că a fost o carte perfectă, dar una care cu siguranță mi-a plăcut destul de mult. De asemenea, se citește foarte ușor și repede, plus că e în ediție de buzunar.

Vreau neapărat să mai citesc și alte cărți de la Graham, pentru că sunt sigur că și celelalte romane ale sale sunt la fel de bune. Deja am ochit câteva titluri care sună tare interesant și de care nu știu cum să fac rost mai repede.

Notă:

De același autor: