O femeie-trandafir, un câine-președinte și o profesoară de franceză

Recenzie de carte

„Cum să oprești timpul” - Matt Haig

Titlu: Cum să oprești timpul
Autor: Matt Haig
Apariție: 26 februarie 2018 (2017, în original)
Nr. pagini: 364
Tip copertă: broșată cu clape
Editura: Nemira
Traducere: Monica Șerban

Descriere:

Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normal.

Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea ca să rămână în viață, acum are acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra. Aici îi poate învăța pe copii despre războaie și vânători de vrăjitoare de parcă nu le-ar fi fost martor. Poate încerca să îmblânzească trecutul, care îl ajunge tot mai repede din urmă. Singurul lucru pe care nu trebuie să-l facă e să se îndrăgostească.

Cum să oprești timpul este o poveste nebunească și dulce-amară despre cum te poți pierde și regăsi, despre iminența schimbărilor și despre zecile de vieți de care ai nevoie ca să înveți cum să trăiești cu adevărat.

Părerea mea:

Este posibil ca ideea cărții să vă sune cumva cunoscut și sunt sigur că Matt Haig nu e primul care o abordează. De exemplu, dacă ați văzut filmul The Age of Adaline, știți că Adaline, în urma unui accident, a încetat să îmbătrânească. Ei bine, în povestea lui Matt, lucrurile stau cumva diferit.

„Cea mai simplă și mai pură bucurie, îmi dau seama, e să faci pe cineva la care ții să râdă.”

Există o categorie de oameni care suferă de o boală ce le încetinește îmbătrânirea, dându-le astfel neșansa de a trăi câteva sute de ani, dezvoltându-se odată cu societatea, trăind în epoci total diferite, asistând la scene de tot felul, cunoscând oameni de tot felul, trăind în orașe de tot felul. Dar, după un timp, pelerinajul acesta devine obositor și boala devine o boală în adevăratul sens al cuvântului, acționând ca o povară în viețile celor ce suferă din cauza ei. Astfel, a luat ființă societatea Albatros, care și-a făcut un scop din a-i ajuta pe cei de felul lor, luându-și totodată angajamentul de a se ajuta și între ei.

„- Uneori, aș vrea să opresc timpul. Uneori, într-un moment fericit, vreau ca un clopot de biserică să nu mai sune niciodată. Vreau să nu mă mai duc la piață niciodată. Vreau ca graurii să nu mai zboare spre cer... Dar suntem toți la mila timpului. Suntem toți niște coarde, nu?”

Tom Hazard este unul dintre acești oameni care „suferă” de anageria și protagonistul romanului. Denumit Cum să oprești timpul, acest roman nu este un manual despre cum să pui timpul pe stop sau cum să te îmbolnăvești de anageria sau alte lucruri de genul ăsta, ci în el ia naștere o poveste deosebită de care orice cititor se va îndrăgosti, fără doar și poate. Iar Tom este, la momentul de față, unul dintre personajele mele preferate. M-a uimit, cumva, modul în care ființa umană rămâne aproape la fel, indiferent dacă trăiește zeci sau sute de ani. Am realizat că suntem toți la fel, toți avem slăbiciuni, iar asta nu ar trebui să reprezinte un obstacol în a atinge idealurile pe care ni le-am propus, așa cum personajul nostru a reușit să facă.

„Cu cât trăiești mai mult, cu atât îți dai seama că nimic nu e fix. Oricine va deveni un refugiat dacă trăiește suficient de mult. Oricine își va da seama că naționalitatea sa nu înseamnă nimic pe termen lung. Viziunea oricui asupra lumii va întâmpina provocări și va fi dezaprobată la un moment dat. Oricine va pricepe că să fii uman este ceea ce definește o ființă umană.”

Presărat cu multe flashback-uri, în diferite perioade istorice, care mai de care mai interesante sau mai ciudate, firul acțiunii nu este unul foarte alert, până în final, unde în punctul culminant se întâmplă o multitudine de chestii. Cartea asta mi-a amintit de faptul că ar trebui să citesc mai multe cărți stand-alone și cred că asta o să și fac în următoarea perioadă. Neavând nevoie de o continuare, cartea urmează cele cinci momente ale subiectului așa cum trebuie, dând cărții o notă aproape clasică care mi-a plăcut mult. Asta nu înseamnă că nu a fost spontană, dimpotrivă.

„- Nu poți alege unde te naști, nu poți decide cine să te părăsească și cine nu, nu poți alege prea multe. O viață are fluxuri care nu se pot schimba, la fel ca istoria. Dar încă mai există loc în ea pentru alegere. Pentru decizii.”

Întinzându-se de-a lungul câtorva secole, urmărind adaptarea lui Tom la diferitele evoluții ale lumii, acțiunea cărții este captivantă și te face să dai pagină după pagină să vezi ce se întâmplă mai departe. Autorul are un stil profund care îți pătrunde în adâncul sufletului și te macină și te gâdilă deopotrivă. Cum spune și Jeanette Winterson: „Matt Haig folosește cuvintele ca pe niște deschizătoare de conserve. Noi suntem conservele.” Ah, câtă dreptate poate să aibă! Te face să râzi, să plângi, să îți fie teamă sau oroare de anumite lucruri, dar în final nu am putut să nu observ cum toate lucrurile se împletesc între ele și cum duc la o rezolvare exemplară. Aproape am avut impresia că citesc un basm pe alocuri, atât de fantastic a știut Haig să descrie anumite scene. 

„Nu m-a pătruns. M-am exprimat greșit. Muzica nu te pătrunde. Muzica există deja în tine. Muzica pur și simplu scoate la iveală ce se ascunde în tine, te face să simți emoții despre care nu știai neapărat că le ai și îi învăluie pe toți trezindu-i. Un fel de renaștere.

Muzica este incredibil de nostalgică și de energică. Am închis ochii. N-aș putea descrie în cuvinte trăirile mele de atunci. Motivul pentru care există asemenea muzică? Ea e o limbă care nu poate fi comunicată astfel. În fine, m-am simțit viu din nou.” 

Dacă vă place istoria, cartea asta e pentru voi. Dacă vă plac cărțile ce conțin acțiune, e pentru voi. Dacă vă place romantismul nu foarte siropos, dacă vă plac subiectele ca și căutarea unei persoane dragi, dacă vă plac personajele puternice, dacă vă plac relațiile de prietenie dintre oameni (și lista poate continua, sunt multe aspecte), cartea asta e pentru voi. Are tot ce v-ați putea dori. V-o recomand din tot sufletul! Iar eu abia aștept să mai citesc și alte titluri de la acest autor! 

(P.S.: Am realizat că nu prea am detaliat titlul acestui articol, dar nu simt nevoia. Vă las pe voi să desoperiți citind cartea, iar dacă ați citit-o deja, spuneți-mi dacă v-ați dat seama despre ce e vorba.) 

„A așezat lăuta lângă ea pe pat și m-a sărutat. Am închis ochii și restul lumii a pălit. Nu mai rămăsese nimic. Decât ea. Ea luase locul stelelor, al cerurilor și al oceanelor. Nu mai exista nimic cu excepția acelui fragment unic de timp și a micului boboc de iubire pe care îl plantaserăm amândoi înlăuntrul lui. Și apoi, la un moment dat, sărutul s-a terminat. I-am mângâiat părul, iar clopotele bisericii au început să bată în depărtare. Lumea se aliniase perfect.”

Notă: 

De același autor: 

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit! Puteți achiziționa romanul de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să dați un like pe pagina lor de Facebook și să îi urmăriți și pe Instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!