Trenuri, un ceas de buzunar și iarna polară

Recenzie de carte

„Printre tonuri cenușii” – Ruta Sepetys

Titlu: Printre tonuri cenușii
Autor: Ruta Sepetys
Apariție: 2014
Nr. pagini: 318
Tip copertă: broșată
Editură: Epica Publishing House
Traducere: Gabriela Stoica

Descriere:

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna.
Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?

Părerea mea:

„Și atunci l-am văzut. O mică geană aurie și-a făcut apariția printre tonurile cenușii de la orizont. Mă uitam la lumina de chihlimbar a razelor de soare, zâmbind. Soarele revenise.”

Toate începuturile sunt și sfârșituri. Toate sfârșiturile sunt și începuturi. Toate poveștile au o fărâmă de adevăr. Și unele cărți ne introduc în astfel de povești.

Printre tonuri cenușii este o astfel de carte. Inspirată din fapte reale, după mărturii ale unor persoane ce au trăit în acele vremuri și prin multă multă muncă din partea autoarei, a luat naștere o deosebită poveste despre supraviețuire, curaj și iubire.

„Fie că e dragostea pentru un prieten, dragostea de țară, dragostea de Dumnezeu sau chiar dragostea față de dușman – dragostea ne dezvăluie cu adevărat natura miraculoasă a spiritului uman.” 

— Ruta E. Sepetys, Mulțumiri, în Printre tonuri cenușii

Știți sentimentul ăla când vă place un lucru atât de mult încât nu vă găsiți cuvintele pentru a descrie ceea se simțiți? Ei bine, exact așa sunt eu în acest moment. Am iubit cartea asta atât de mult și totuși nu mă pot aduna încât să aștern pe hârtie câteva cuvinte de admirație.

Dacă aveți nevoie de o doză puternică de curaj, vă asigur că o veți găsi între paginile acestui roman. Combinând importante fapte ale istoriei, definite prin cruzime și sânge rece, și trăiri adolescentine, conturate prin dragoste și inimi calde, autoarea reușește să creeze o ficțiune istorică de o înaltă calitate, din toate punctele de vedere.

Stilul autoarei te prinde încă din primele rânduri și te ține în priză până în momentul în care ajungi la finalul epilogului, chiar și în partea de Mulțumiri. Jonglează atât de bine și de frumos cu frazele și cuvintele, creând o poveste ce te atrage, pe care o citești repede și care te inspiră cu adevărat. Altercând firul principal al povestirii cu amintiri ale personajelor, romanul pare învăluit cu o aură aparte, atrăgătoare.

„Cu ochii minții i-am văzut pe sovietici ridicând un covor uriaș și măturându-ne pe noi sub el.”

„Papa a afirmat odată că, după spusele oamenilor de știință, pământul se vedea albastru de pe Lună. În noaptea aceea chiar credeam că era așa. Aș fi desenat pământul albastru înecat în lacrimi.”

Pe lângă talentul cu care scrie, Ruta mai dă dovadă și de un deosebit talent în materie de personaje. Astfel, iau naștere Lina și familia ei, Andrius și alte personaje.

Lina Vilkas este o adolescentă de cincisprezece ani a cărei viață se schimbă radical în momentul în care ea și familia ei sunt săltați de sovietici și aruncați într-un mare haos, ajungând până în Siberia. Talentată la desen, curajoasă și îndrăzneață, Lina este o luptătoare, încercând să vadă dincolo de prezent, de clipa amară ce-o trăiește, încercând să vadă spre un viitor mai bun, pe care îl construiește păstrând vie amintirea trecutului și muncind pentru a scăpa din lanțurile cu care e legată.

„Nu erau decât două variante posibile în Siberia. Succesul însemna supraviețuirea. Eșecul însemna moartea. Eu alesesem viața. Voiam să supraviețuiesc.”

Deși nu apare ca personaj în acțiune decât în puține secvențe, Kostas Vilkas este un bărbat puternic, care știe să își susțină punctul de vedere și dorește ca adevărul să iasă întotdeauna la iveală. Imaginea lui este conturată în special prin fragmentele de amintiri, dar și de dorința Linei de a se reîntâlni cu el, dorință care îi dă viață și parcă o însoțește atât pe ea cât și pe cititor de-a lungul lecturii.

Soție și mamă, Elena Vilkas este, la fel ca soțul ei, o persoană cu un carcater foarte puternic și cu o minte sclipitoare. Este întruchiparea speranței și omul care reușește să îi îndrume pe Lina și pe Jonas, fratele ei, către țelul primordial: supraviețuirea.


Intrând în scenă ceva mai târziu, Andrius Arvydas apare ca o notă revigorantă în „noaptea” din viețile personajelor, având aceeași influență ce o are și mama Linei: inspiră speranță. Mai multe chiar nu pot spune despre el. Ar strica farmecul cărții.

„Lina, gândește-te la ceea ce ar spune tatăl tău. O faptă rea nu ne dă dreptul de a face rău, la rândul nostru. Știi asta.”

Fără a fi nevoie să adaug alt cuvinte, vă sfătuiesc doar atât: intrați în lumile create de Ruta. Gustați din minunățiile pe care ea le creează. 

Nu veți regreta!

Notă: