O pisică, o vecină iraniancă și un Saab

Recenzie de carte + film

„Un bărbat pe nume Ove” - Fredrik Backman

Titlu: Un bărbat pe nume Ove

Autor: Fredrik Backman

Apariție: mai 2017 (27 august 2012, în original)

Nr. pagini: 440

Tip copertă: broșată cu clape

Editura: Art, colecția musai

Traducere: Andreea Caleman

Descriere:

Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari - în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios. 

Într-o dimineață de noiembrie, însă, tot universul și planurile sale îi sunt date peste cap în cel mai neașteptat mod cu putință, când o iraniancă pe cât de gravidă, pe atât de dezinvoltă, și soțul ei tolomac, împreună cu cele două fetițe ale lor, se mută lângă casa lui și-i turtesc cutia poștală cu o remorcă (deși Ove postase foarte clar peste tot afișe cu „Interzis accesul mașinilor în zona rezidențială”).

Accidentul e sunetul de start pentru o serie de întâmplări neverosimil de amuzante și, uneori, perfect înduioșătoare - cu o pisică jigărită și aproape fără coadă și prietenii dintre cele mai improbabile -care-l fac pe Ove, eternul ursuz supărat pe tehnologia modernă, bătăușul de clovni și „vecinul infernal”, să (re)învețe să respire aerul unei vieți pe care el însuși o credea pierdută și de care lumea nu-l bănuia în stare pe acest pensionar imposibil.

Un bărbat pe nume Ove a cucerit o lume întreagă prin modul irezistibil, plin de umor și tandrețe, în care explorează teme grave precum pierderea, bătrânețea, diversitatea, toleranța, principiile morale, prietenia și speranța. La final, nu aveți cum să nu îl adorați pe Ove.

Părerea mea:

„Faptele îi fac pe oameni ceea ce sunt, nu vorbele, a spus Ove.”

M-am apucat de cartea asta doar pentru că a fost atât de lăudată și pozată și disrtibuită de toți și peste tot. Și, încă o dată, m-a dezămagit părerea altor oameni și am realizat că am gusturi destul de diferite față de mulți dintre prietenii mei cititori. Totuși, nu îmi pare rău în tottaliate că m-am apucat de cartea asta. Nici că, după ce am citit jumătate din ea și am abandonat-o, m-am decis să o termin și, uimitor, am realizat chestia asta în doar două zile. Să vă spun acum mai pe larg despre ce este vorba.

„Când pierzi pe cineva, ți-e dor de cele mai ciudate lucruri. Chestii mici. Zâmbete. Felul în care se întocea în somn. Să zugrăvească pentru ea.”

Ove este un personaj super mega enervant. Știu că probabil sigur o să îmi sară cel puțin o persoană în cap, dar asta e părerea mea și nu poate fi schimbată. S-a terminat cartea și eu încă nu îl suport. Nu știu ce au găsit alții atât de drăguț în el, pentru mine a fost doar un bătrânel morocănos, care vrea să se sinucidă și să fie împreună cu soția lui. Bine, că îi ajută pe oameni, într-un final și se împritenește cu ei, mm, să zicem că îl face puțintel mai acceptabil, nu mai bun. Și totuși, așa cum veți afla citind cartea, Ove nu a fost din totdeauna așa.

„Putem să ne petrecem viața trăind sau așteptând să murim, Ove. Trebuie să mergem mai departe.”

Și ajungem la partea care mi-a plăcut mie cel mai mult din tot romanul ăsta. Părțile din trecut/amintirile, numiți-le cum vreți voi. Secvențele astea au fost unul dintre motivele pentru care nu am abandonat cartea total. Prin ele este zugrăvit un Ove total diferit de cel al prezentului: un Ove copil, un Ove mai tânăr, apoi un Ove ca soț. Și, aspectul cel mai important dintre toate, o Sonia minunată, normală și plină de farmec, care deși în momentul acțiunii nu mai trăiește, ea continuă totuși să existe prin aceste amintiri. Ea este personajul meu preferat, am iubit modul ei de a fi, personalitatea ei și, cel mai important, modul în care a reușit să îl facă pe Ove om. Și, în trecut, mi-a plăcut mult de Ove, chiar are un loc special în inima mea acel tânăr hotărât, iubitor și săritor. Cel din prezent nu prea.

„Moartea e un lucru de mirare. Oamenii îți trăiesc toată viața ca și cum n-ar exista și, cu toate astea, moartea e unul dintre cele mai puternice motive de a trăi. Unii dintre noi devin din timp conștienți de ea și trăiesc mai intens, mai încăpățânat, mai cu furie. Unii au nevoie de prezența ei constantă pentru a înțelege antiteza. Alții devin atât de preocupați de moarte încât ajung să o aștepte cu mult înainte ca ea să își anunțe sosirea. Ne e frică de moarte, dar, cel mai mult, ne e teamă că o să-i lovească pe alții, nu pe noi. Cea mai mare frică e că o să ne ocolească. Și că o să ne lase singuri pe lume.”

Parvaneh este, să zicem, cea care declanșează acțiunea și o antrenează, pe tot parcursul cărții. Este o tânără iraniancă, căsătorită cu, citez, „un tolomac care nu știe să parcheze” și mamă a două fetițe la fel de drăguțe ca și ea. Mi-a plăcut mult personalitatea ei și modul în care, pe de o parte, a fost o întruchipare a Soniei sau copilul de care Ove avea nevoie. Este o femeie puternică, cu principii la care ține, amuzantă, inteligentă, iar lista poate continua.

„Râsul ei în hohote îl ia pe nepregătite. Efervescent ca o șampanie, izbucnind în toate părțile. Nu se potrivește deloc cu cimentul gri și plăcile de pavaj pătrate. Un râs cristalin și colorat, ce nu respectă reguli și interdicții.”

Și momentul adevărului: pe cât de mult mi-a displăcut personajul principal, pe atât de mult mi-a plăcut stilul autorului. Deși o traducere, s-a păstrat, cred eu, acea scânteie care face farmecul unei cărți. Dacă ar fi avut un stil plictisitor sau greoi, nu cred că mai avea vreo șansă cartea asta. Și nu este un stil neapărat ușor. Este unul destul de profund, fiecare frază gândită cu atenție, fiecare episod povestit cu măiestrie. Mi-a plăcut și umorul autorului și modul în care m-a făcut să zâmbesc de nenumărate ori. Așadar, voi mai citi ceva de la acest autor? Răspunsul este da! Chiar în timp ce citeam cartea, mă gândeam: îmi place stilul ăsta, dacă ar fi și o poveste care să mă atragă mai mult! și am zis că, atunci când voi avea ocazia, voi mai citi ceva de la Fredrik, nu cred că am dat peste cea mai bună scriere a lui. Și oportunitatea asta s-a ivit imediat, când am returnat cartea persoanei de la care o luasem, care mi-a spus că îmi poate aduce bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău. Inițial m-am gândit că nu mai iau încă o carte, am deja nu știu câte de citit, dar până la urmă am luat-o și, după ce am citit vreo 20 de pagini din ea, sunt sigur că îmi va plăcea mult mai mult, deși deocamdată las loc altor cărți. Dar mă reapuc de ea imediat ce găsesc mai mult timp liber. Și mai sunt câteva titluri de la el care mi-au sărit în ochi, le găsiți la finalul recenziei cărții. Pe lângă cele afișate, vreau să menționez și The deal of a lifetime, care va apărea anul ăsta în octombrie și Us against you: a novel, care va apărea în iunie, neavând încă o copertă. Sper să fie în același stil cu celelalte, îmi place când copertele cărților unui autor sunt create în același stl!

Notă:

De același autor:

Și acum vreau să fac ceva mai diferit, deși nu este prima oară când fac asta, pentru că o să o găsiți și în alte recenzii. Mai specific, vreau să fac o mică comparație și cu filmul.

Am apreciat foarte mult faptul că filmul este realizat de un regizor suedez, cu actori suedezi și în limba suedeză. I-a dat o notă mult mai originală. Da, știu, va fi și o ecranizare în limba engleză cu Tom Hanks în rolul lui Ove, dar nu am de gând să mă uit la ea, varianta originală mi-a plăcut prea mult.

Poate pare ceva neobișnuit, dar chiar când a început Ove să mă enerveze în carte, am știut că filmul îmi va plăcea mult mai mult și chiar așa a fost. Actorii au fost aleși perfect și chiar semănau cu imaginea formată în mintea mea. Pe deasupra, mi-a plăcut enorm faptul că am găsit replici și scene exact ca în carte. Nu au fost modificate decât câteva aspecte prea neînsemnate și care nu aveau neapărat un rol important în cursul evenimentelor.

Nici nu știu sigur dacă să vă îndemn să citiți cartea sau să vedeți filmul, dar cred totuși că e mai fain dacă citiți întâi cartea și apoi vă uitați la film. Se creează o paralelă faină între cele două!

Notă film: